Magistrații au decis: Richard Gheorghe, suspectul pentru uciderea lui Emi Pian, a fost eliberat din arestul preventiv. Măsura a fost înlocuită de controlul judiciar, pentru 60 de zile.
De asemenea, și interlopii din clanul Duduianu, aflați în arest, au fost eliberați. Aceștia fuseseră arestați pentru că au încercat, la scurt timp după crimă, să-și răzbune fratele. (ELVIS, FRATELE MAI MIC AL LUI EMI PIAN, A IEȘIT DE LA ÎNCHISOARE. “CÂND DUMNEZEU VEDE ADEVĂRUL…” UNDE A SĂRBĂTORIT INTERLOPUL)
Iată cum au decis judecătorii: „Înlocuiește măsura arestării preventive luate fată de inculpații Gheorghe Emanuel Richard, Duduianu Vasile, Duduianu Laurențiu, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
Dispune punerea în libertate a inculpaților, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu sunt arestați sau deținuți în altă cauză.
Impune inculpaților Duduianu Vasile și Duduianu Laurențiu respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii:(…)
Să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu se apropie de inculpatul Drăghici Ionuț Gheorghe, de inculpatul parte-civilă Gheorghe Emanuel Richard, de niciunul din martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Impune inculpatului Gheorghe Emanuel Richard(…) să nu depăşească raza teritorială a municipiului București, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu se apropie de niciun inculpat, martor (cu excepția martorului Gheorghe Marius) sau persoane vătămate din cauză și să nu comunice cu acestea, direct sau indirect, pe nicio cale”.
Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost înjunghiat mortal pe 4 august 2020. S-a întâmplat în timpul unei partide de barbut. La acea vreme, Richard Gheorghe, care era membru al clanului Rinu, a fost arestat, fiind principalul suspect în cazul crimei din lumea interlopă.