Au trecut patru ani de când fostul poliţist Gheorghe Vlădan a îngrozit România. În 5 martie 2012, el a intrat înarmat într-un coafor şi a împuşcat opt persoane, dintre care două au murit pe loc. Una dintre acestea era soţia lui cu care se afla în divorţ.
Între timp, Vlădan a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru comiterea masacrului de la coaforul Perla, dar nici până azi nu şi-a găsit liniştea. Ucigaşul îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul Rahova, iar colegii de celulă sunt înspăimântaţi de comportamentul lui.
Un tip introvertit, fostul poliţist are negreşit, în fiecare noapte, un ritual bizar: se retrage într-un colţ al celulei, aprinde o lumânare şi se roagă aproape un sfert de oră. De fapt, îngaimă un soi de ”descântec”. ”Când l-am văzut prima oară mi s-a făcut pielea de găină. Mi-a zis că e camera blestemată, că aşa simte el, şi că se roagă să fugă spriritele rele. Făcea asta noapte de noapte, aproape de miezul nopţii. Vorbea cu atâta convingere încât ajunsesem şi noi să credem că acea cameră ne poartă ghinion şi că de aceea avem probleme cu legea”, ne-a mărturisit un fost deţinut, care a împărţit vreme de şase luni aceeaşi celulă cu asasinul de la Perla.
_________
CITEŞTE ŞI:
Criminalul de la Perla a plâns în hohote. Scene de groază în puşcărie!
Lovitura teribila pentru criminalul de la Perla! Vladan a aflat vestea dupa gratii!
_________
De altfel, Vlădan s-a confesat nu o dată celorlalţi deţinuţi, spunându-le că regretă crimele comise. Ucigaşul de la Perla a explicat că şi-a iubit enorm soţia (care lucra la respectivul coafor) şi că, în ziua masacrului, ar fi încercat, de fapt, să poarte o discuţie cu ea în tentativa de a o determina să renunţe la divorţ.
Femeia i-a cerut însă să rupă orice legătură, lucru care l-a înfuriat pe fostul poliţist. Acesta a deschis focul asupra ei, i-a împuşcat, de asemenea mortal, o colegă şi a rănit alte şase persoane care se aflau în coafor.
Înainte de a primi pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, monstrul a povestit judecătorilor, cerându-le clemenţă: ”Sunt aproape doi ani de la acea întâmplare nenorocită. Încerc să înţeleg ce s-a întâmplat în acea zi, numai că mi se pune un val de ceaţă şi nu pot să-mi dau seama de ce am făcut acest lucru. Nu ştiu cum să mă revanşez faţă de persoanele cărora le-am produs atât de multă durere. Viaţa mea nu mai este cea de dinainte”.
Adrian Nicolae