La doua zile dupa ce omul de afaceri bacauan Valeriu Damian a fost gasit mort in locuinta sa din satul Luncani, ancheta politistilor pentru descoperirea autorilor omorului bate pasul pe loc.
Politistii au luat probe de la fata locului si au stabilit ca au existat cel putin doi autori. Au fost audiate zeci de persoane, dintre care cateva au fost incluse intr-un cerc de suspecti. Vineri, politistii in civil au revenit in Luncani si au verificat din poarta in poarta daca exista oameni care nu isi pot justifica prezenta acolo, precum si daca intre timp a disparut careva de la domiciliu. Nu au fost omise cautarile nici la vilele aflate in constructie, unde s-ar fi putut adaposti infractorii. De asemenea, nu au fost ocoliti nici muncitorii angajati cu ziua. Reamintim ca Valeriu Damian, de 65 ani, patronul mai multor benzinarii din Bacau si din tara, a fost gasit mort joi dimineata in vila sa, cu picioarele legate de pat cu o banda izolatoare si cu casa ravasita.