Tzancă Uraganul a reușit să intre imediat la inimile fanilor săi și piesele lui au devenit virale, imediat cum a reușit să le lanseze. Dar manelistul nu se poate lăuda doar cu o carieră de succes, ci și cu o viață de adevărat magnat. Așa se face că Tzancă i-a detronat pe Florin Salam și Nicolae Guță, la capitolul bogăție.
Tzancă Uraganul se scaldă în lux și opulență, iar dovada stă în bijuteriile pe 4 roți pe care le conduce manelistul, dar și în vila de sute de mii de euro, pe care a făcut-o să arate ca un adevărat palat. Când vine vorba de el, de plăcerile lui și de familia sa, Tzancă nu se abate de la nimic. Manelistul a investit o avere în casa pe care cu greu o poți privi și care este, cu siguranță, invidiată de toți maneliștii.
Camere de lux, mobilă făcută pe comandă în străinătate și lux cât cuprinde: cam așa poate fi descrisă vila de fițe pe care o deține Tzancă Uraganul. Atunci când și-a proiectat vila, manelistul a făcut-o așa cum nu s-a mai văzut până acum: gardul, draperiile și fotoliile sunt toate bătute în aur, iar casa are 2 etaje. De asemenea, artistul are și o sală de fitness în propria casă, pentru a se menține tot timpul în formă.
Mai mult, Tzancă Uraganul are o adevărată avere și în garajul său. Manelistul are nu mai puțin de 3 mașini de lux: un BMW X5 de zeci de mii de euro, un Lamborghini, dar și un Rolls-Royce de toată frumusețea, o adevărată bijuterie pe 4 roți.