Tzancă Uraganul a transmis un apel disperat după moartea fulgerătoare a lui Tavy Puștiu. Regretatul artist a pierit într-un grav accident de tren, după ce mașina în care se afla a fost spulberată la o trecerea la nivel cu calea ferată din Ploiești. În vârstă de 29 de ani, el se afla în dreapta soției sale, Monica, mai mică decât el cu cinci ani. Impactul a fost extrem de violent, iar manelistul a murit la câteva minute de la accidentul înfiorător. Partenera lui se află în stare critică la spital, iar rudele se roagă pentru o minune.
Descoperă și: Moartea manelistului Tavy Puștiu a ajuns în tabloidele britanice. Ce au relatat jurnaliștii de la The Sun
Manelistul Tzancă Uraganul a suferit un șoc în ziua în care a aflat că Tavy Puștiu a murit, iar la scurt timp după ce a reușit să își revină după vestea aflată, el a lansat un strigăt alarmant către toți oamenii. Controversatul artist i-a îndemnat pe șoferi, dar și pe pasageri să înceteze să mai facă live-uri în timp ce călătoresc cu mașina.
“Lăsați live-urile la volan, oameni buni! Uitați ce s-a întâmplat (…)!! Un băiat cu soția lui au fost călcati pe linia de tren din cauza neatenției, că stătea pe live! El a murit pe loc, ea, în stare gravă. Nu se poate așa ceva, am văzut și… (…)”, a spus Tzancă Uraganul pe o rețea de socializare.
Nu rata: Tzancă Uraganul, la braț cu amanta. Deși încă este căsătorit, manelistul se afișează cu Mădălina
În urma impactului, autoturismul în care se aflau Tavi Puștiu și soția lui, Monica, a fost târâtă mai bine de 100 de metri, iar bucăți din mașină au fost împrăștiate în toate direcțiile. Potrivit martorilor, în zona în care s-a produs accidentul de tren nu există barieră la trecerea la nivel cu cale ferată, iar vegetația este foarte mare, iar șoferii care aleg să treacă pe acolo își riscă viața zilnic. Pe live-ul făcut de regretatul manelist se observă că șoferița se asigură, însă, abia după ce înaintează puțin se observă trenul care le spulberă autoturismul.
“Mă, oameni buni, am văzut că multă lume spune ca a murit și Monica, nevasta lu’ Tavy. Nu a murit, rugați-vă pentru ea să o vindece Dumnezeu, vă rog din suflet, rugați-vă pentru ea. Să vă asculte Dumnezeu rugăciunea, să pună Dumnezeu mâna pe ea și să-i dea vindecare” este mesajul postat pe Faceboook de o apropiat[ a lui Tavy Puștiu.
Citește și: Răsturnare de situaţie în cazul lui Tavy Puştiu. Tânăra care l-a ucis nu ar fi fost soţia lui