TVR-ul nu va transmite Festivalul Mamaia

De: Cancan
Publicat: 21/08/2010 | 00:00

Festivalurile de muzica cu traditie nu-si mai gasesc loc in grila de programe a postului public de televiziune. Dupa ce a refuzat, in urma cu o saptamana, sa transmita integral festivalul de la Mangalia, TVR-ul repeta figura si in cazul festivalului de la Mamaia, eveniment care va avea loc in perioada 26-29 august la Teatrul Soveja din Constanta. Motivul care a dus la luarea acestor decizii se pare ca este de ordin material, bugetul televiziunii publice fiind puternic zdruncinat de actuala criza financiara.

In urma esuarii negocierilor, gazdele festivalului au decis sa inainteze aceeasi oferta, dar de acesta data gratis, televiziunilor interesate. „Organizatorii au hotarat ca a 40-a editie a Festivalului Mamaia 2010 sa fie preluata de orice televiziune care isi manifesta interesul transmiterii in direct a acestui eveniment national cu traditie. Astfel, fiecare post de televiziune poate sa preia fara nicio obligatie financiara Festivalul Mamaia, in urma unei cereri scrise trimisa catre Consiliul Judetean Constanta”, se arata intr-un comunicat transmis de organizatori. Din informatiile noastre filmarea si transmiterea va fi facuta de cei de la TV Neptun, televiziunea care va facilita preluarea in bune conditii tehnice a festivalului.

Ce spune TVRul? „Solicitarea organizatorilor sI transmiterea Festivalului de Muzica Usoara „Mamaia” 2010, nu a fost posibila deoarece TVR achizitionase doua meciuri oficiale sI importante: Romania -Albania si Finala Super Cupei Europei. Deschiderea din partea TVR-ului a fost totala, dar, pentru ca contracte se afla deja in derulare sI nu pot fi schimbate, Comitetul Director a respins solicitarea organizatorilor de la „Mamaia””, ne-a trasmis biroul de presa al TVR.