Ginerele lui Nicolae Ceaușescu șochează: ”N-aveam după ce bea apă! Am fost fiii ploii!”
ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Acasă » Știri » Turiștii se sperie de prețurile de pe litoralul românesc. Cât a ajuns să coste în 2024 un sejur la Marea Neagră

Turiștii se sperie de prețurile de pe litoralul românesc. Cât a ajuns să coste în 2024 un sejur la Marea Neagră

De: Alina Drăgan 16/06/2024 | 21:52
Turiștii se sperie de prețurile de pe litoralul românesc. Cât a ajuns să coste în 2024 un sejur la Marea Neagră

Ultima perioadă a fost marcată de scumpiri pe bandă rulantă, iar șirul acestora pare că nu se termină. Deși este vară, sezon estival, turiștii se gândesc de două ori înainte să petreacă un sejur pe litoralul românesc. Prețurile au crescut, iar cei care aleg să își petreacă vacanța în stațiunile de la Marea Neagră sunt tot mai puțini.

Românii își pregătesc vacanțele, iar printre opțiunile acestora apare tot mai rar litoralul românesc, asta din cauza prețurilor crescute. În 2024, prețul pentru cazare, mâncare, dar și pentru închirierea unui șezlong e mult mai mare ca anul trecut, arată datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). În medie, pentru un sejur, prețurile sunt mai mari cu 500 de lei față de anul trecut.

(CITEȘTE ȘI: CÂȚI LEI COSTĂ O CAFEA SIMPLĂ, PE PLAJĂ ÎN MAMAIA. CU CE PREȚ SE VINDE O STICLĂ CU APĂ „LA JUMATE”)

Cât a ajuns să coste în 2024 un sejur la Marea Neagră

Așa cum spuneam, cei care se gândesc să își petreacă vacanța pe litoralul românesc trebuie să știe că în acest an prețurile au crescut. Mamaia și Vama Veche sunt unele dintre cele mai scumpe stațiuni, iar aici românii trebuie să scoată bani frumoși din buzunare pentru orice serviciu.

Potrivit datelor ANAT, în 2024, prețurile de pe litoral au crescut cu 15% față de anul trecut. Astfel, un sejur ajunge să coste până la 2.250 de lei, arată sursa citată. Cazările s-au scumpit cele mai mult, iar următoarea creștere o au șezlongurile.

De exemplu, în Mamaia un șezlong ajunge să coste chiar și 60 de lei. De asemenea, și prețul mâncării a crescut, iar o porție de hamsii care anul trecut era 10 lei, acum ajunge să fie și de trei sau patru ori mai scumpă. La fel se întâmplă și cu berea la pahar, care a depășit de mult pragul de 10 lei.

Creșterea prețurilor de pe litoral a determinat și o schimbare în preferințele turiștilor. Dacă până acum cei mai mulți alegeau să își petreacă vacanța în stațiunile Mamaia sau Vama Veche, acum alte, ceva mai ieftine, se bucură de atenția turiștilor.

De exemplu, stațiunea Eforie Nord se bucură de o popularitate în creștere, datorită tarifelor mai accesibile pentru cazare. Alte destinații preferate sunt Neptun și Olimp, ce atrag turiștii cu diverse facilități și servicii.

(VEZI ȘI: CÂT COSTĂ 250 DE GRAME DE CALCAN PE LITORAL, LA MAMAIA. RĂMÂI FĂRĂ CUVINTE CÂND VEZI NOTA PLĂTITĂ DE UN TURIST DIN BUCUREȘTI)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de patru ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Absolventă a Facultății de Comunicare citeste mai mult
Parteneri
Bianca Drăgușanu, mai HOT ca niciodată! Iubita lui Bădălău s-a lăsat pozată așa, spre încântarea fanilor săi
Bianca Drăgușanu, mai HOT ca niciodată! Iubita lui Bădălău s-a lăsat pozată așa, spre încântarea...
FOTO. Fosta soție a fotbalistului milionar a dat de belea cu un obsedat
FOTO. Fosta soție a fotbalistului milionar a dat de belea cu un obsedat
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Delicatesă de sezon în România, dar interzisă în Germania. Polițiștii nemți au confiscat zeci de kilograme
Delicatesă de sezon în România, dar interzisă în Germania. Polițiștii nemți au confiscat zeci de...
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din partea Comisiei Europene
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din...
Mircea Badea, interviu exploziv cu Andrew Tate:
Mircea Badea, interviu exploziv cu Andrew Tate: "Am vorbit despre Trump şi Putin"
EXCLUSIV Ministrul polonez de externe crede că „e posibil” ca Putin să testeze articolul 5 al NATO. Ce spune despre relația cu SUA
EXCLUSIV Ministrul polonez de externe crede că „e posibil” ca Putin să testeze articolul 5...
VIDEO Un bărbat din Ilfov a murit după ce a fost torturat în propria casă. Trei suspecți, identificați de polițiști
VIDEO Un bărbat din Ilfov a murit după ce a fost torturat în propria casă....
VIDEO. Hyundai a adus în România mașina momentului. Rivala Daciei are multe atuuri
VIDEO. Hyundai a adus în România mașina momentului. Rivala Daciei are multe atuuri
Atenție! Noua metodă de fraudă ce îți fură datele în mai puțin de un minut. Cum acționează escrocii pe o cunoscută aplicație socială
Atenție! Noua metodă de fraudă ce îți fură datele în mai puțin de un minut....
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Adriana Bahmuțeanu răspunde celor care sunt de părere că Silviu Prigoană și-a înscenat moartea. „Am fost personal la primărie și am ridicat certificatul de deces.”
Adriana Bahmuțeanu răspunde celor care sunt de părere că Silviu Prigoană și-a înscenat moartea. „Am...
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul...
Torturat până la comă de patru hoţi, în propria casă din Măgurele. Lăsat să agonizeze, bărbatul a murit după câteva zile la spital
Torturat până la comă de patru hoţi, în propria casă din Măgurele. Lăsat să agonizeze,...
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Oppo Reno 13F 5G promite lux la preț de chilipir! Dar merită banii tăi?
Oppo Reno 13F 5G promite lux la preț de chilipir! Dar merită banii tăi?
Spintecătorul Roșu, cel mai TEMUT criminal al Rusiei
Spintecătorul Roșu, cel mai TEMUT criminal al Rusiei
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au...
Leguma din România care e mai scumpă decât carnea de miel. Cât costă dacă o cumperi din piețe
Leguma din România care e mai scumpă decât carnea de miel. Cât costă dacă o...
Raed Arafat, despre kit-ul de supraviețuire în caz de război. „Omul trebuie să fie pregătit în caz de urgență”
Raed Arafat, despre kit-ul de supraviețuire în caz de război. „Omul trebuie să fie pregătit...
Călin Georgescu, complet demascat! Cine a vrut să-l pună președinte. Au descoperit rețeaua
Călin Georgescu, complet demascat! Cine a vrut să-l pună președinte. Au descoperit rețeaua
Bahmu i-a spus ADIO lui George Restivan. Fostul iubit e foarte supărat pe ea: A fost ultima dată când am cerut-o de soție
Bahmu i-a spus ADIO lui George Restivan. Fostul iubit e foarte supărat pe ea: A...
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Taxă suplimentară de 600 lei/an. Șoferii din România, puși la plată: Vor veni, vor plăti
Taxă suplimentară de 600 lei/an. Șoferii din România, puși la plată: Vor veni, vor plăti
Cutremur extrem în Myanmar. Sunt șase țări afectate
Cutremur extrem în Myanmar. Sunt șase țări afectate
Când ar începe Al Treilea Război Mondial, potrivit clarvăzătorului care a prezis pandemia Covid-19 și moartea Reginei Elisabeta a II-a
Când ar începe Al Treilea Război Mondial, potrivit clarvăzătorului care a prezis pandemia Covid-19 și...
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum...
Cine este Claudiu Gherghuț, cuțitul de aur al lui Chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite sezonul 15. Ce a dezvăluit
Cine este Claudiu Gherghuț, cuțitul de aur al lui Chef Orlando Zaharia de la Chefi...
A murit jurnalista Doina Jela! Care a fost cauza decesului
A murit jurnalista Doina Jela! Care a fost cauza decesului
Cele mai norocoase zodii în luna aprilie. Berbecii și Leii sunt pe cai mari
Cele mai norocoase zodii în luna aprilie. Berbecii și Leii sunt pe cai mari
Satul din România inclus în topul celor mai colorate 10 destinații din Europa. Peisajul de poveste este o încântare pentru turiști
Satul din România inclus în topul celor mai colorate 10 destinații din Europa. Peisajul de...
Minerva, mesaj de pe lumea cealaltă? Ce i-a apărut la fereastră prietenei astroloagei
Minerva, mesaj de pe lumea cealaltă? Ce i-a apărut la fereastră prietenei astroloagei
×