Turiștii au rămas fără cuvinte. Ce a apărut ieri pe plaja din Mamaia

Publicat: 27/07/2022 | 09:56

Intervenție neobişnuită la malul mării. Un pui de delfin a eșuat marţi seară în stațiunea Mamaia. Mamiferul risca în orice moment să moară.

Câțiva turiști aflați pe plajă l-au observat la timp, astfel i-au anunțat pe salvamari şi împreuna au încercat să împingă delfinul către larg. Acesta s-a apropiat de mal, cel mai probabil pentru că era dezorientat.

A fost apelat si serviciul 112, iar la faţa locului a sosit o ambarcatiune de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

CITEŞTE ŞI: DELFINI PRIETENOȘI FILMAȚI ÎN MAREA NEAGRĂ! AU ÎNOTAT ÎN APROPIERE DE OAMENI

Salvatorii l-au preluat şi ulterior l-au eliberat în momentul în care au ajuns suficient de departe, astfel încât viaţa sa nu îi mai fie pusă în pericol.

Delfinii, afectaţi de războiul din Ucraina

În ultima perioadă, mai mulţi delfini au fost descoperiţi răniţi sau chiar morţi pe litoralul românesc sau pe cel bulgăresc. Cercetătorii susțin că mamiferele din Marea Neagră sunt speriate de războiul din Ucraina.

Delfinii ar fi afectaţi de poluarea fonică produsă de flota rusească, de zgomotul motoarelor şi al bombardamentelor.

Rusia foloseşte delfini în războiul cu Ucraina

Încă de la începutul lunii aprilie, Rusia a început să folosească delfini în războiul pe care îi duce cu Ucraina. Informația a fost prezentată de Institutul Naval al Statelor Unite, iar experții militari sunt de părere că Rusia a început să ia în serios amenințarea ucraineană, în Marea Neagră abia după ce a pierdut nava amiral Moskva.

La intrarea în portul Sevastopol, cea mai importantă bază navală din Marea Neagră, Rusia a amplasat două țarcuri pentru delfinii militari. În portul Sevastopol mai multe nave de valoare ale armatei ruse sunt aranjate în afara razei de acţiune a rachetelor ucrainene, dar sunt vulnerabile la sabotajul subacvatic. Delfinii ar fi capabili să descopere inclusiv minele.