Turist american, șocat când i-a venit nota de plată într-un restaurant din Cluj: „Jur că n-am mai văzut așa ceva”

Publicat: 30/11/2023 | 07:52
Claudiu, un turist din SUA, a vizitat România

Claudiu s-a născut și a locuit o viață întreagă în Statele Unite ale Americii, acolo unde mama lui a emigrat în anii 70, în timpului regimului comunist. Și-a dorit o vacanță unică, așa că s-a gândit să vină și el în România, să vadă frumusețile țării noastre. Visul i s-a împlinit și n-a venit singur, ci împreună cu iubita lui, alături de care are de gând să viziteze Europa de Est. Vrea să realizeze un documentar pentru a le arăta tuturor prin ce schimbări a trecut și țara noastră în ultimii 50 de ani. În călătoria lui prin Cluj-Napoca, turistul a avut multe lucruri de punct. Ce i s-a părut în neregulă în capitala Ardealului?

Un tânăr cu origini românești din Statele Unite ale Americii și-a dorit să plece în aventura vieții lui, în Europa de Est. A ales România, țară de unde mama lui a emigrat pe vremea comunismului. Turistul a ales să viziteze țara noastră și să vadă frumusețile ei împreună cu iubita lui. Trei orașe i-au captat în mod special atenția: Brașov, București și Cluj. În capitala Ardealului, bărbatul a rămas cu un gust amar, după ce a luat masa la cel mai scump restaurant de acolo, devenit celebru după ce s-a aflat că un burger costă și 6.500 de euro.

CITEȘTE ȘI: UN TURIST ENGLEZ SE DECLARĂ PĂCĂLIT DUPĂ CE A AJUNS ÎN ROMÂNIA: „ESTE COMPLET GREȘIT. SIMT CĂ AM FOST MINȚIT PUȚIN”

Câți bani a scos Claudiu din buzunar la un restaurant din Cluj

Claudia a plătit circa 2.500 de dolari pentru tot ce a servit în locația respectivă. Bărbatul a rămas șocat atunci când a văzut un asemenea preț, căci, după cum spune chiar el, nici în alte țări foarte scumpe nu a văzut asemenea prețuri.

„Jur că de când sunt eu n-am mai văzut așa ceva! Sunt prețuri pe care nu le-am văzut nicăieri în lume, iar eu chiar am umblat în țări scumpe, inclusiv în Singapore și Japonia. Și nu dorm la două stele și nici nu mănânc pe bancă în parc, ci mi-am permis peste tot restaurante bune. Mâncarea la restaurantul din Cluj a fost foarte bună, da, nimic de zis, dar am lăsat cred că echivalentul a vreo 2.500 de dolari.

Și da, am mâncat, m-am îndopat, am și băut bine, dar parcă totuși a fost mult prea mult. Apoi, m-am gândit că în România sunt milioane de oameni care trăiesc cu salariul minim de 400 de euro și mi-a fost rușine, m-am simțit ca un individ parvenit care aruncă cu banii când alții flămânzesc”, a dezvăluit bărbatul, potrivit stiridecluj.ro

CITEȘTE ȘI: CEA MAI FERICITĂ ZI DE VIAȚA LOR S-A TRANSFORMAT ÎNTR-O TRAGEDIE! MIRELE ȘI-A UCIS SOȚIA, SOACRA ȘI CUMNATA, IAR LA FINAL S-A SINUCIS. CE AU DESCOPERIT ANCHETATORII

Ce crede turistul despre prețurile din România

Un alt aspect care l-a surprins mult sunt prețurile din supermarket. Claudiu consideră că acestea sunt destul de ridicate pentru salariile din România. Se întreba cum reușesc românii cu salarii mici să ducă o viață decentă cu asemenea costuri.

„Supermarketurile românești sunt cred că cele mai scumpe din Europa de Est. Prețuri mari, nejustificate, mă mir că oamenii pot să trăiască din asemenea salarii mici. Iar lucrurile pare că nu s-au schimbat prea mult față de anii comunismului, mai ales că dacă mergi la țară sau într-un oraș mic vezi multă sărăcie. În orașele mari în care spuneam că am fost, lucrurile stau puțin altfel, lumea pare că are mai mulți bani, sunt restaurante scumpe, luxoase”, a mai spus acesta.