Turismul balnear din România, aproape de faliment! Cât de gravă este situația

Publicat: 29/08/2020 | 18:38
Turismul balnear din România, aproape de faliment! Cât de gravă este situația

Organizația Patronală a Turismului Balnear avertizează că acest sector ar putea intra în faliment. Iată cât de gravă este situația.

Industria balneară şi de SPA ar putea ajunge la faliment, dacă măsurile de redeschidere nu vor fi adoptate foarte curând, au transmis reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), scrie Agerpres

„Sigur că această decizie (redeschiderea restaurantelor) era vitală pentru întreaga industrie în pragul sezonului rece, însă statul trebuie să înţeleagă că industria balneară şi SPA nu reprezintă HoReCa. Această industrie reprezintă pachete complete de balnear, SPA şi servicii de masă, ce nu pot funcţiona una fără cealaltă. Nu putem avea aşteptarea ca turiştii să vină în staţiuni sau resorturi balneare şi SPA doar pentru a servi masa. În acest moment riscăm ca zecile de milioane de euro investiţi în ultimii ani în această industrie, toate eforturile de revitalizare a balneologiei româneşti şi dezvoltarea a unui sistem de SPA la nivel european să se piardă, atât pentru bugetul României, cât şi pentru specialiştii noştri apreciaţi în întreaga lume”, a afirmat Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.

„Vânzările pentru segmentul de balneologie şi SPA în Europa au cunoscut o creştere fără precedent”

„În perioada ieşirii din starea de urgenţă, ţările europene şi-au întors atenţia către turismul lor intern şi mai ales către resursele naturale pe care le deţin. Astfel, începând cu luna mai, vânzările pentru segmentul de balneologie şi SPA în Europa au cunoscut o creştere fără precedent în încercarea de a menţine populaţia sănătoasă, crescând imunitatea prin resurse proprii. Slovacia şi Islanda fiind primele care şi-au deschis porţile pentru tratament, urmate de celelalte tări ce au devenit complet funcţionale pe acest segment până în luna iulie. Mai mult, operatorii au fost nevoiţi să ridice preţurile pentru a putea face faţă acestui val de solicitări fără precedent”, scrie în comunicatul OPTBR.

„După avizul OMS din aprilie şi negocierile cu Ministerele Sănătăţii şi Turismului, toate resoturile balneare europene sunt funcţionale. Ne pare foarte rău pentru colegii noştri din România şi este dificil să înţelegem blocajul cu care se confrunt, în special, prin faptul că industria turismului de sănătate din România s-a dezvoltat constant în ultimul deceniu doar datorită eforturilor sectorului privat”, precizează în document preşedintele ESPA, Asociaţia Europeană SPA, Thierry Dubois.

Foto: pixabay.com