Polițiștii din Vâlcea fac anchete după ce un polițist din cadrul Secției Pietrari a fost prădat, hoții intrând în locuință, de unde au furat bijuterii și arma din dotarea agentului. În acest caz există un cerc de suspecți. Și polițistul este anchetat cu privire la modul de păstrare a armamentului.
Potrivit Poliției Vâlcea, în locuința unui polițist din cadrul Sectiei 9 Pietrari ar fi pătruns, duminică, persoane necunoscute, de unde ar fi sustras bijuterii și armamentul de serviciu din dotarea polițistului, scrie Mediafax.
„Imediat, au fost mobilizate toate efectivele în vederea efectuării de cercetări, în cauză existând un cerc de persoane bănuite”, a transmis luni, Poliția Vâlcea.
În ceea ce privește modul de păstrare a armamentului, în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea s-a demarat o anchetă internă, mai arată sursa citată.