Există viață și după Andreea Marin! O demonstrează Tuncay Ozturk. Și-a achiziționat un bolid de lux, iar zilele trecute, paparazzii CANCAN.RO au dat nas în nas cu fostul soț al „Zânei Surprizelor” în zona Aviatorilor. Acolo, medicul și-a mutat clinica de recuperare medicală. Avem imaginile exclusive și vi le prezentăm în cele ce urmează.
Lui Tuncay Ozturk pare să-i meargă din ce în ce mai bine. Fostul soț al Andreei Marin a fost surprins de paparazzii CANCAN.RO în zona de Nord a Capitalei, acolo unde este noua locație pentru centrul de fizioterapie pe care-l deține.
Și se pare că a lui clinică produce bani frumoși. Căci fizioterapeutul – specialist în recuperare medicală – de origine turcă și-a scos la înaintare noul bolid de lux. Un Mercedes GLE 400d Coupe, a cărui valoare se învârte în jurul sumei de 95.000 de euro. Practic un „monstru” cu 330 de cai putere!
Pe străduțele din București, Tuncay Ozturk și-a parcat autoturismul și a luat-o la pas până a ajuns în incinta clinicii pe care o deține. Îmbrăcat lejer, cu o maletă albastră, pantaloni gri și o geacă maro, fostul soț al Andreei Marin și-a făcut apariția vizibil îngândurat și încercănat.
Poate avusese parte de o noapte grea sau oboseala de la muncă și-a spus cuvântul. Cine știe… Cert e că nu se poate plânge pe plan financiar și profesional Tuncay Ozturk.
Ori e posibil ca viața sentimentală să-i cam dea bătăi de cap. Căci pe degetul lui nu se poate observa, încă, o verighetă, lucru care l-ar putea măcina. De la divorțul de Andreea Marin, medicul turc a fost destul de discret cu relațiile sale și nu s-a prea afișat cu femei la braț.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.