Tulpina Omicron a coronavirusului a ajuns în România. Două persoane au fost confirmate pozitiv
Tulpina Omicron a coronavirusului a ajuns în România. Două persoane au fost confirmate pozitiv în cursul acestei zile.
Institutul National de Sănătate Publică a primit rezultatul primelor secvenţieri efectuate la Institutul National de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino Bucureşti. Potrivit informațiilor, două persoane au fost confirmate pozitiv la noua tulpină care ridică semne de îngrijorare în rândul specialiștilor. Tulpina a fost detectată la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat pe 30 noiembrie 2021 în Capitală. O femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat de 59 de ani din județul Vaslui sunt cei care au fost confirmați pozitiv,
De asemenea, se așteaptă și rezultatul sportivului din Baia Mare care a venit cu aceeași cursă din Africa de Sud.
„Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani din judeţul Braşov şi un bărbat în vârstă de 59 de ani din judeţul Vaslui. Ambele persoane, izolate la domiciliu, sunt asimptomatice. Se aşteaptă rezultatul secventierii probei recoltate de la sportivul din Baia Mare. Precizam că persoana depistată pozitiv care a fost în cursa aeriană din Maroc este confirmată cu varianta Delta a SARS CoV-2”, a transmis Ministerul Sănătăţii, sâmbătă seara.
Citește și EA E PACIENTA „ZERO” CU OMICRON, DIN ROMÂNIA. ÎN CE STARE ESTE FEMEIA ŞI DE UNDE A LUAT COVID
Bilanț coronavirus, 4 decembrie: 1490 de cazuri noi și 131 de decese
Până astăzi, 4 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.785.120 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.447 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.699.083 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.490 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, dintre care 31 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 57.021 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 03.12.2021 (10:00) – 04.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 131 de decese (76 bărbați și 55 femei), din care 20 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 131 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 la categoria de vârstă 70-79 ani și 41 la categoria de vârstă peste 80 ani.
123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 20 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Bacău, Galați, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Mureș, Neamț și Municipiul București, în luna octombrie 2021 și în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 111 decese.
Din totalul de 131 de pacienți decedați, 117 erau nevaccinați și 14 vaccinați. Cei 14 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Sursă foto: Pixabay