Tulburător! Ce a făcut pilotul aeronavei, cu doar câteva clipe înainte să se prăbușească în lacul Colibița

Publicat: 28/08/2022 | 19:43
Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, s-a solicitat și o resursă aviatică din cadrul IGAV. - elicopterul de la Punctul Aeromedical Târgu Mureș

În cursul zilei de 28 august 2022, a avut loc o tragedie aviatică. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, pilotul, a murit, după ce aeronava în care se afla s-a prăbușit în lacul Colibița din Bistrița Năsăud. Un alt cetățean, de 45 de ani, care se afla la bordul aeronavei, a supraviețuit și a fost transportat la spital. Iată ce a făcut pilotul, cu doar câteva clipe înainte ca aeronava să se prăbușească.

Potrivit informațiilor, pilotul în vârstă de 65 de ani discuta cu soția lui prin stație, cu doar câteva clipe înainte de impact. Partenera sa de viață se afla și ea într-un alt aparat de zbor, tot pilot. La scurt timp după ce bărbatul a discutat cu soția sa, aeronava s-a prăbușit în lacul Colibița din Bistrița Năsăud.

În plus, bărbatul era cunoscut cu probleme cardiace, iar, în prezent, autoritățile fac cercetări pentru a afla modul în care s-a produs tragedia. Ar putea fi vorba despre o eroare de pilotaj. Conform antena3.ro, bărbatul deținea o firmă de aparate de aer condiționat.

Vezi și  TÂNĂRĂ DE 27 DE ANI, LA UN PAS DE TRAGEDIE ÎNTR-UN CAMPING DIN EFORIE NORD: ”S-A TREZIT CU FOARFECA ÎN MÂNĂ”

O persoană a murit, după ce o aeronavă a căzut în lacul Colibița. Sursă: capturi video

Cea de-a doua persoană, care se afla la bordul aeronavei, a supraviețuit

Cetățeanul german, în vârstă de 45 de ani, a supraviețuit. Acesta a fost dus la spital.

”Din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, la locul indicat, au fost alocate 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, echipaj de pompieri cu barcă și terapia intensivă mobilă SMURD. (Garda de Intervenție Prundu Bargaului și Detașamentul de Pompieri Bistrița)

De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, s-a solicitat și o resursă aviatică din cadrul IGAV. – elicopterul de la Punctul Aeromedical Târgu Mureș.

Pilotul în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost scos din epava avionului inconștient, în stop cardiorespirator, de către unele persoane aflate pe lac cu ambarcațiuni. Un pompier paramedic, în timpul liber, aflat pe lac a început aplicarea protocolului de resuscitare la câteva minute după producerea accidentului aviatic, până la sosirea primelor echipaje de intervenție.

Pasagerul – cetățean german, în vârstă de 45 de ani, a ieșit singur din aeronavă conștient și stabil, prezenta ușoare leziuni ce nu implică transportul la spital. A fost evaluat de către echipajele și refuză transportul la spital.

Bărbatul a răspuns manevrelor aplicate de colegul nostru, în prima faza, continuate de echipajele ISU Bistrița-Nasaud, dar a reintrat în stop cardiorespirator, în patru rânduri. Din păcate, după mai bine de 100 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul bărbatului nu a mai răspuns manevrelor aplicate, echipajele medicale fiind nevoie să îi declare decesul la locul solicitării”, au transmis autoritățile.

Sursă foto: capturi video, ISU BN