Directorul editorial al trustului „Gândul Media Network” își face din nou simțită prezența în fața camerelor de filmat, de această dată în compania celor mai distinși invitați. Adrian Artene va găzdui, în cadrul noului său format, de tip podcast, cele mai mari personalități pe care le-a dat România vreodată. Primul interlocutor de prestigiu nu putea fi altcineva decât maestrul Tudor Gheorghe, exponent al elitei culturii muzicale autohtone.
Cele mai sincere interviuri, marca Adrian Artene, pot fi văzute pe canalul de Youtube “Altceva cu Adrian Artene”, iar toți cei interesați pot să se aboneze chiar AICI.
Ediția integrală a podcastului cu Tudor Gheorghe va debuta sâmbătă, 26 martie, ora 19:00, pe canalul de YouTube amintit mai sus. Emisiunea de tip interviu va prezenta pe larg experiențe inedite trăite de marele artist, precum și subiecte sensibile, cum ar fi drama prin care trece maestrul, de mai bine de un an, după dispariția celei ce i-a fost alături o viață.
Într-o altă secvență, prezentată anterior, Tudor Gheorghe a „disecat” modul în care se prezintă artistele contemporane, clasificându-le drept “fetițe care cântă ca și cum ar avea poliomielită”. (VEZI AICI DETALII).
Printre temele abordate de Adrian Artene, unicul Tudor Gheorghe a ales să descrețească frunțile urmăritorilor în maniera care l-a consacrat. Blând, jovial, marele om de cultură a dezvăluit care îi sunt preferințele în materie de artă – muzicală sau cinematografică. Ușor nostalgic după “creația” de odinioară, Tudor Ghoerghe se declară admirator al valorilor de orice fel.
“N-am muzică specială. Mie îmi place orice e de valoare, orice e frumos! Orice e frumos, ascult cu mare plăcere. Așa, de pildă, am văzut de nu știu câte ori și aș vedea în continuare, filmele western.
Îmi e dor,așa, din când în când, de poveștile alea atât de frumoase și de perioada aia. Nu-mi place agresivitatea, deși mă uit la filmele de acțiune, îmi plac dacă au umor! Alea făcute în sine să-mi arate sânge și de-alea, nu, îmi e scârbă. Bruce Willis, perioada aia, prima, avea umor cât încape, tot ce făcea el!”, a declarat maestrul Tudor Gheorghe.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.