Relaxarea măsurilor din data de 15 mai a dus reluarea majorității activităților sistate în perioada de stare de urgență, ce a durat aproximativ două luni. Cu această ocazie, Tudor Chirilă a transmis un mesaj public prin care solicită ca acest lucru să se aplice și în cazul artiștilor.
Cântărețul a transmis, sâmbătă, un mesaj către preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban, cărora le cere ca actorii să fie lăsaţi să-şi exercite meseriile, la fel ca și preoții. Făcând o paralelă între artiști și preoți, Tudor Chirilă a semnalat asemănările dintre felul în care spectacolele și slujbele se desfășoară, ambele implicând o audiență destul de mare. (CITEȘTE ȘI: TUDOR CHIRILĂ S-A IZOLAT TOTAL PE DURATA PANDEMIEI. “ȘPRIŢURILE PE SKYPE SAU ZOOM MI SE PAR ORIBILE!” CE PIESĂ A LANSAT ARTISUL)
Astfel, Tudor Chirilă îi întreabă pe președintele Iohannis și premierul Orban de ce actorii nu pot face același lucru ca și preoții, având în vedere că bisericile au fost redeschise, pe când spectacolele artistice sunt interzise. (VEZI ȘI: ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS, TUDOR CHIRILĂ CRITICĂ SISTEMUL MEDICAL: ”FAC APEL LA TOATE SPITALELE SĂ SPUNĂ, ÎN AL DOISPREZECELEA CEAS, CARE ESTE ADEVĂRUL”)
Tudor Chirilă a posta pe contul personal de YouTube un videoclip în care se dresează direct celor aflați la conducere și le cere ca artiștii să își recupereze dreptul al muncă.
„Domnule Klaus Iohannis, preşedinte al României, domnule Ludovic Orban, premier al României, parlamentari, membri ai Guvernului şi membri ai Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Am ales să vă transmit un mesaj video în speranţa că voi primi nişte răspunsuri la întrebările mele, întrebări care vizează breasla din care fac parte. Sunt actor şi muzician. Actor al Teatrului de Comedie din Bucureşti şi actor în diverse proiecte pe care le derulez în regim independent. La fel ca muzica.
După 2 luni, ca orice om normal care vede un început de relaxare pentru anumite profesii, am început să mă gândesc şi eu la posibilitatea de a-mi exercita un drept fundamental: dreptul la muncă, în condiţii de responsabilitate maximă…. Noi, actorii, lucrăm cu publicul.
Acum eu înţeleg, domnule Iohannis şi domnule Orban, parlamentari sau miniştri, că v-aţi gândit cu toţii că biserica poate să îşi ţină slujbele în aer liber, în curţile lor, cu respectarea măsurilor de distanţare….Dar oare de ce disperarea preoţilor de a sluji este mai ascultată decât disperarea actorilor de a juca?
Care este oare diferenţa între teatru în aer liber şi o slujbă în aer liber? De ce credeţi dumneavoastră că lucrătorii din teatru nu pot avea grijă de publicul lor într-un spaţiu deschis? De ce noi nu putem să ne facem profesia, aşa cum preoţii o fac pe a lor? De ce, dacă intenţionaţi să deschideţi centre comerciale sub 15000 de mp care au magazine de până la 500 de mp care pot funcţiona, noi nu putem, de exemplu, să jucăm spectacole de unul, două sau trei personaje în faţa unui public de cincizeci de persoane sau chiar 75 cu respectarea distanţei de un metru şi jumătate?
De ce nu elaboraţi împreună cu actorii şi tehnicienii din teatre un set de reguli care să îi poată ajuta să-şi facă meseria?”, a spus Tudor Chirilă.