Tudor Chirila, inveselit de doi indragostiti! „Nu exista nimic precum zambetul unei femei care ti se ofera in intregime”
De curand, Tudor Chirila a avut parte de un moment ce i-a adus aminte ca dragostea exista. Artistul a surprins doi tineri care isi marturiseau iubirea doar din priviri.
„Stateam la o cafenea si imi beam cafeaua absorbit de carte cu o piesa de teatru. La un moment dat ma intorc in dreapta mea, una din acele intoarceri in care iti dezmortesti putin trupul si te reconectezi la lumea din jur. Si vad la o masa un tanar intr-un tricou alb si in dreptul lui, pe vine, o fata care priveste catre el in sus sprijinindu-se cu o mana de genunchiul lui. Era o privire atat de plina de dragoste, o privire care vorbea despre un abandon perfect al acelei fete. Mica si ghemuita era toata a lui, doar a lui. Era destul sa o privesti in ochi pentru a intelege asta. Nu exista nimeni altcineva in acel moment pentru ea si ochii mari si daruiti m-au facut sa zambesc fara sa vreau. Nu exista nimic precum zambetul unei femei care ti se ofera in intregime. Nimic”, a scris Tudor Chirila, pe blog.