Tudor Chirilă a răbufnit în timpul emisiunii „Vocea României”: „Ce aveţi cu limba română?”
”Momentul foarte ok, cântarea foarte bună, vocile extraordinare, dar ce aveţi cu limba română? Frate, mi-aţi adus aminte de un banc care circula în anii ’96-’98 prin Costineşti. Bă, iubirea schimbă tot, dar nu limba română, fetelor. În lumea de astăzi este numai iubirea care schimbă tăt, şi nu este numai la noi, este peste tot, pentru că fetele din România vor să cânte română, dar cu ceva engleză în ea că aşa dă bine. Asta e limba noastră, frate! Când cântăm o piesă în limba română a-ul e a şi o-ul e o”, le-a transmis Tudor Chirilă celor două concurente.
Smiley a intervenit, luându-le apărarea concurentelor. ”Românii tind să fie mult mai critici cu limba română decât cu versurile în limba engleză. Unele cuvinte nu au fost pronunţate la standardele pe care le are Tudor în limba română. Cu siguranţă nici eu nu mă ridic la standardele limbii”, a spus Smiley, fiind contrazis, însă de Chirilă. ”Ba nu, că tu spui pierdut, buletin, nu pierdăt buletăn, nu mai ştiu de unde văăn”, a replicat Chirilă