Tudor Chirila a avut probleme cu politia din Grecia: „Oi avea fata de infractor, m-am bucurat eu in sinea mea”
Artistul a povestit pe blogul personal experienta inedita avuta cu politistii din aeroportul din Atena.
„Aseara (duminica, n.r.), pe aeroport, m-a acostat politia. – Actele va rugam! – Ce faceti la Atena? – Sunteti turist? – Ce business? – Cat stati aici? Ultima intrebare m-a enervat si am raspuns si eu cu una: chiar trebuie sa raspund la toate intrebarile astea? Comisarul s-a enervat si s-a gandit rapid sa ma pedepseasca: luggage check. M-au dus intr-o camaruta si mi-au rascolit bulendrele. Nu m-am impotrivit. Apoi, politistul cu manusi de plastic a vrut sa verifice rucsacul. – Nu prietene, pe asta il deschid eu. Am o camera foto cam scumpa si nu vreau s-o atingi matale. N-am reusit sa traduc matale in engleza, dar in principiu cam asta i-am spus. M-au lasat sa plec. Oi avea fata de infractor, m-am bucurat eu in sinea mea, caci interpretez rolul unui sef de banda de spargatori”, a scris Tudor Chirila.