Semnul de circulație apărut abia în anul 2014 de care majoritatea românilor se întreabă ce înseamnă. Tu știai de existența triunghiului roșu cu o bulină mare neagră? Află semnificația acestui indicator, este mult mai grav decât credeai.
Începând cu anul 2014, pe străzile din România și-a făcut apariția un nou semn de circulație. Cel cu triunghi roșu și o bulină neagră. Acest indicator din metal apare în intersecțiile și pe drumurile fără vizibilitate, mai exact în locurile unde s-au produs mai multe accidente rutiere.
Indicatoarele cu triunghi roșu și bulină neagră au fost montate inițial în București, în 30 de locuri cu intersecții şi drumuri în care se produceau des accidente. Apoi, numărul lor a crescut, fiind montate în toată țara. De exemplu, triunghiul roșu cu bulina neagră a apărut în curba de pe Dealul Feleacului din Cluj, care a înregistrat 9 decedaţi și 10 răniţi, în doar 10 accidente.
Acest indicator rutier poate fi găsit în toate țările europene, în unele fiind însoțit de panoul pe care scrie ”accident black spot“.
CITEȘTE ȘI: CE AMENDA PRIMEȘTI DACĂ NU AI ITP. CE RISCĂ, DE FAPT, ȘOFERII CARE CIRCULĂ AȘA
Semnul de circulație cu triunghi roșu și bulină neagră face parte din seria de indicatoare de avertizare. Acesta semnalează o zonă cu risc ridicat de accident. Mai exact, indică un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru, pe care, într-o perioadă de cinci ani consecutivi, s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulație, soldate cu cel puțin zece persoane decedate sau rănite grav.
La întâlnirea acestui indicator este recomandată reducerea vitezei de deplasare, sporirea atenției și evitarea efectuării oricăror manevre riscante.
Există aproximativ 50 de indicatoare rutiere de avertizare. De regulă, acestea sunt reprezentate de un triunghi roșu, în interiorul căruia se află, pe fundal alb, un semn (de exemplu, o bulină neagră, un animal, o săgeată etc).
VEZI ȘI: VEȘTI PROASTE PENTRU ȘOFERI! AMENDĂ DE 550 DE LEI. DE CÂND SE VA APLICA