Tu mai ai așa ceva acasă? La ce preț se vinde o bancnotă de 50.000 de lei din anul 2000, acum, la o diferență de 23 de ani
Tu mai ai așa ceva acasă, în cutia amintirilor? Pe diverse platforme de pe internet se oferă spre vânzare monede și bancnote vechi care au fost retrase din circulație. De data aceasta, avem în prim-plan o bancnotă de 50.000 de lei din anul 2000. Este celebra bancnotă cu portretul compozitorului George Enescu. Iată mai jos, în articol, la ce preț se vinde o astfel de bancnotă.
În cutia amintirilor se pătrează, pe lângă diverse fotografii și obiecte ale „vremii trecute”, și monede sau bancnote vechi, care au fost retrase din circulație. Mai cu seamă, de data aceasta avem în prim-plan o bancnotă de 50.000 de lei din anul 2000. La ce preț se vinde, oare, la 23 de ani distanță? Există o multitudine de anunțuri pe internet, iar în cel mai recent, un utilizator oferă spre vânzare o bancnotă în stare perfectă.
La ce preț se vinde o bancnotă de 50.000 de lei din anul 2000
Această bancnotă de 50.000 de lei din anul 2000 se vinde la prețul de 300 de lei, potrivit anunțului postat pe internet. Utilizatorul susține faptul că bancnota se află într-o stare perfectă. Prețul nu este negociabil.
Bancnota are dimensiunile 155 x 70 mm, iar culoarea dominantă pe avers-revers este violet. Bancnota a fost imprimată pe polimer.
Alte detalii despre bancnota care circula în urmă cu 23 de ani
Conform BNR, pe avers se poate observa portretul compozitorului George Enescu. Tot pe avers apar următoarele detalii: un element floral (garoafă), o vioară și două note muzicale. În partea superioară apare stema României și banca centrală emitentă. De asemenea, apare și un medalion cu sigla „B.N.R.”. Pe partea inferioară a bancnotei apare valoarea nominală (în cifre și litere), dar și semnăturile guvernatorului, casierului central şi anul emisiunii.
Pe revers se regăsesc următoarele detalii: un portativ muzical, un filigran cu chipul compozitorului George Enescu, inițialele BNR și Sfinxul (Munții Bucegi). Această bancnotă de 50.000 de lei are o supraimprimare sidefată și se regăsește pe avers – portretul şi sigla BNR. În momentul în care bancnota este înclinată, se poate observa acest efect.
Sursă foto: Olx