Trupul neinsufletit al lui Florin Cioaba va fi adus azi la 20.50 in tara. Inmormantarea, „fara manele, dansuri si alcool”

De: Cancan
Publicat: 20/08/2013 | 16:26

UPDATE 14:20 Lideri ai cultelor penticostal si baptist din tara si din strainatate, intre care presedintele Cultului Penticostal din Romania, Rivis Tipei, si vicepresedintele Uniunii Baptistilor din Romania, pastorul lugojean Ionel Tutac, vor oficia slujba de inmormantare a lui Florin Cioaba.

foto:protv

Vicepresedintele Uniunii Baptistilor din Romania, pastorul Ionel Tutac, a declarat, marti, pentru Mediafax, ca va oficia, alaturi de presedintele Cultului Penticostal din Romania, Rivis Tipei, slujba de inmormantare a lui Florin Cioaba.

„Eu l-am cunoscut de multi ani pe Florin Cioaba si am avut o relatie de prietenie cu el. Inmormantarea se va tine dupa ritualul bisericii baptiste, care este la fel cu cel al bisericii penticostale din care el a facut parte, vor fi doua seri de priveghi, apoi inmormantarea. Serviciul de inmormantare presupune rugaciune, cantare, o predica. Familia lui Florin Cioaba, cu cei de la Centrul Crestin al Romilor, m-au abordat pe mine si pe Rivis Tipei sa mergem sa oficiem inmormantarea. Maine (miercuri – n.r.) seara voi fi la Sibiu”, a spus Tutac.

Potrivit acestuia, rugaciunile, priveghiul si predica vor fi facute acasa la Florin Cioaba.

„Acasa la el se va oficia, apoi la cimitir. A avut un suflet foarte bun, a fost un om vesel, intelegator. A fost de trei-patru ori la Lugoj, ultima data anul acesta in februarie”, a afirmat Tutac.

Pastorul a spus ca se asteapta sa participe la inmormantare foarte multa lume, avand in vedere ca Florin Cioaba a fost cunoscut atat in tara, cat si in strainatate.

TRADITIILE PE CARE TREBUIE SA LE URMEZE FAMILIA LUI CIOABA

Locuinta este un mic muzeu

La randul sau, un apropiat din Sibiu al familiei Cioaba a declarat ca slujba de inmormantare va fi oficiata de mai multi pastori penticostali din tara si strainatate.

Potrivit sursei citate, la inmormantare nu vor fi purtate haine negre, pentru ca penticostalii nu au o culoare specifica pentru doliu.

De asemenea, cei care vor veni pentru a prezenta un ultim omagiu lui Florin Cioaba vor trebui sa se conformeze traditiei penticostale, „fara manele, dansuri si alcool”, fiind permise doar cantece religioase si rugaciuni.

Barbatul a mentionat ca in cultul penticostal nu exista „pomana”, astfel ca, cel mai probabil, familia lui Florin Cioaba va oferi o masa simbolica, dar nu cu semnificatia de parastas, ca in alte religii crestine.

De asemenea, in curtea palatului lui Florin Cioaba ar urma sa fie aprins un foc, la fel cum s-a intamplat in 2006, dupa decesul mamei acestuia.

Focul aprins pe durata zilelor de priveghi ar reprezenta „sufletul mortului”, iar dupa ce sicriul paraseste curtea focul este stins, cenusa si resturile fiind aruncate.

Scaunele din casa „Regelui tiganilor” sunt cu foita de aur (foto:protv)

UPDATE 11:00 Dorin Cioaba a declarat, marti, la spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, ca au existat nelamuriri privind informatiile de la spital, din cauza lipsei unui dialog si din cauza translatorilor, care nu au transmis ce trebuia, el sustinand ca medicii „si-au dat tot interesul” pentru a-i salva tatal Fiul cel mare al autointitulatului rege al romilor a declarat, marti dimineata, ca tatal sau avea asigurare medicala, insa initial aceasta nu a putut fi pusa la dispozitia spitalului din Antalya pentru ca in Romania au fost zile libere, insa situatia s-a rezolvat, fiind indeplinite acum toate formalitatile de catre unitatea medicala.

„In Romania au fost zile libere si nu am putut lua legatura pentru a ne pune la dispozitie asigurarea de sanatate. Imediat ce am avut-o, am adus-o la spital si imediat s-au intocmit formalitatile si in cel mai scurt timp trupul tatalui meu va fi transportat la avion. S-au vehiculat anumite sume de bani cerute de spital, dar a fost lipsa de informatie si de dialog intre noi si spital, am avut tot felul de translatori care n-au transmis ce trebuia. Spitalul a facut tot ce trebuia, au fost langa noi tot timpul si si-au dat tot interesul sa-l salveze pe tata. Au plans cu noi, s-au rugat cu noi si au dat sange pentru tatal meu”, a declarat Dorin Cioaba.

„Tata avea asigurare de sanatate incheiata in Romania ca angajat. Pana acum am platit la spital in jur de 15.000 de dolari, ca un avans, si urmeaza sa vedem, poate asigurarea ne returneaza. Cert este ca acum s-au lamurit toate lucrurile si putem pleca acasa”, a adaugat Dorin Cioaba.

UPDATE 10:30 Sicriul cu trupul neinsufletit al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioaba, va ajunge in tara marti seara, cu o cursa de linie a Turkish Airlines, care va ateriza pe Aeroportul „Henri Coanda” la ora 20.50, inmomantarea urmand sa aiba loc, cel mai probabil, sambata, a declarat Daniel Cioaba.

Familia Cioaba este una foarte unita

Daniel Cioaba, fiul cel mic al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioaba, a declarat, marti dimineata, corespondentului Mediafax ca sicriul cu trupul tatalui sau va fi adus in tara cu o cursa de linie a Turkish Airlines, care va ateriza la ora 20.50 pe Aeroportul „Henri Coanda” din Bucuresti.

„Sicriul va ajunge in tara la ora 20.50 cu o cursa de linie Turkish Airlines, la Otopeni, in Bucuresti. De acolo va fi preluat de o masina mortuara care va duce sicriul acasa, la Sibiu, urmand ca, cel mai probabil, inmormantarea sa aiba loc sambata, pentru ca traditia crestina spune ca mortul trebuie sa stea trei nopti in casa lui”, a spus Daniel Cioaba.

Intrebat daca masina mortuara va opri pe traseul dintre Bucuresti si Sibiu, Daniel Cioaba a spus ca sicriul va fi dus „direct acasa”.

De asemenea, intrebat daca a rezolvat problema sicriului, Daniel Cioaba a precizat ca nu este vorba despre un sicriu cu aer conditionat, si despre un capac care va fi pus peste sicriu si care este prevazut cu o astfel de tehnologie: „Nu este vorba de un sicriu cu aer conditionat. Va fi un capac care se va pune peste sicriu si care este prevazut cu aer conditionat. Acasa, insa, umeaza sa fie montat un echipament de aer conditionat, pentru ca sicriul va fi asezat in casa, nu afara”.

UPDATE 08:00 Daniel Cioaba a declarat, luni seara, ca sicriul cu trupul neinsufletit al tatalui sau va ajunge cu un avion de linie pe Aeroportul „Henri Coanda” din Bucuresti, marti, el neputand preciza insa ora.

Fiul cel mic al lui Florin Cioaba a mai spus ca in Turcia toate formalitatile au fost rezolvate la spital, unde suma de plata a fost stabilita, in final, dupa negocieri „ca la piata”, la 22.000 de dolari si 15.000 de euro, bani pe care familia i-a platit deja.

„Fratele meu (Dorin Cioaba -n.r.) a ramas in Turcia si vine maine (marti – n.r.) cu sicriul tatalui nostru, cu un avion de linie, pe Aeroportul Otopeni. De acolo va fi preluat cu o masina funerara care il va duce la Sibiu. Eu am ajuns in tara si am rezolvat totul aici, in Bucuresti, dar nu stiu la ce ora vine avionul din Turcia. Totul acolo a fost rezolvat. Factura a fost de 22.000 de dolari si 15.000 de euro. Dansii, de la spital, au cerut si astazi 350.000 de dolari, dar cand si-au dat seama ca nu au nicio baza pentru care sa ceara aceasta suma, au mai redus-o, ajungand la factura aceasta”, a spus Daniel Cioaba.

Negocieri la piata. Daniel Cioaba sustine ca medicii turci au incercat sa-i traga in piept

Regina Maria a primit de 8 martie si o stea

Intrebat cum s-a negociat cu partea turca astfel incat suma sa fie redusa de la 350.000 de dolari la 22.000 de dolari si 15.000 de euro, Daniel Cioaba a raspuns: „Ca la targ, ca la piata”.

Totdata, Daniel Cioaba a sustinut ca reprezentantii spitalului au cerut de la inceput bani multi, „inclusiv pentru pansamente”, si au crescut treptat suma, pana la 350.000 de dolari.

„Au venit prima data si au cerut 100 de lire turcesti, pentru pansamente. Ne-au adus 50 de lire turcesti rest. In a doua faza, ne-au spus ca trebuie sa facem o plata de 15.000 de lire turcesti, cam 30.000 de lei, in banii nostri. Am dat si banii acestia. Apoi, cand au vazut ca nu spunem ‘nu’, m-au chemat in birou si mi-au spus ca si-a revenit. Va dati seama, am fost cu totii bucurosi. De la spital, in birou, apoi, s-a prefacut reprezentantul spitalului ca i se face pielea ca de gaina si mi-au spus ca ar mai trebui 95.000 de dolari. Normal, ce sa zic? Era tatal meu! Am spus ca ii dam! Apoi, suma a crescut la 150.000 de dolari. Apoi la 350.000 de dolari, ca sa traiasca. Puneti-va in locul nostru! Ce ati fi zis? Nu ati fi dat totul? Am acceptat. Am zis ca dam tot pentru ca tata sa traiasca”, a mai afirmat Daniel Cioaba.

Intrebat cum au explicat reprezentantii spitalului suma de 350.000 de dolari, Daniel Cioaba a spus ca s-au cerut 200.000 de dolari pentru interventia chirurgicala si 150.000 de dolari pentru aparatul care nu a fost montat, in cele din urma.

„Au spus ca 200.000 de dolari costa interventia si 150.000 aparatul. Dar ei nu i-au pus aparatul tatalui meu. Ei au spus ca daca e regele romilor are bani si au vrut sa le dam bani. Au profitat de faptul ca am fi dat orice numai sa traiasca tata. E o hotie totul. In magazine nu exista preturi si in spital nu exista tarife. Totul acolo e ca la targ”, a mai spus Daniel Cioaba.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioaba a incetat din viata duminica, la varsta de 58 de ani, in spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii ii montasera, vineri, un dispozitiv care sa-i ajute inima sa pompeze sange.

R.N.