Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a suferit un accident controversat în propria locuință și, în urmă cu doi ani ea a ajuns la spital în comă, iar șapte luni mai târziu inima ei a încetat să mai bată.
Soțul artistei a avut, de-a lungul timpului, mai multe delcrații contradictorii despre cum s-a petrecut presupusul accident care i-a adus moartea. În explicații a fost susținut de mama sa, care ar fi fost și cea care a sunat la 112.
Anchetatorii au închis în urmă cu câteva luni cazul și au ajuns la concluzia că totul a fost un accindet casnic. Totuși, familia mezzosopranei nu a crezut nici măcar o secundă într-o astfel de versiune și a angajat o echipă de specialiști care să investigheze cazul și să demonstreze că Maria Macsim Nicoară ar fi fost, de fapt, ucisă cu sânge rece.
Ultimele probe aduse de profilerul Mihaela Brooks, angajată de sora artistei, a reușit să-i convingă pe oamenii legii să redeschidă dosarul. Principalii suspecți sunt soțul și soacra artistei, scrie wowbiz.ro.
“Vorbind de greșelile procurorilor și anchetatorilor, pot spune că dosarul Mariei Macism este un dosar de maculatură, o groază de hârtii, declarații, fișe medicale, raport de necropsie, și așa mai departe, și atât! Apoi s-a dat un verdict de accident.
Absolut nimeni, dintre anchetatori, dintre procurori, cei care ar fi trebuit să fie interesați să facă lumină în acest caz, nu a făcut o analiză a tuturor actelor care există acolo.
Nici din punct de vedere psihologic, nici din punct de vedere criminalistic, nici din punct de vedere medico-legal. Deci îmi fac dosarul pe care se dă un verdict. Este o maculatură. Și cu asta ei și-au făcut treaba!”, a declarat profilerul FBI Mihaela Brooks.
„E foarte posibil ca la un moment dat să aibă loc un act de exhumare. Din punctul meu de vedere, proba poate fi utilă și chiar necesară, pentru că leziunile produse la ceafă, în zonele osoase, pot fi constatate și acum. Poate fi analizat sistemul osos și în funcție de cum sunt acele leziuni se poate stabili mecanismul de producere și dacă e vorba de acțiune de lovire îți dai seama imediat”, a explicat avocatul familiei mariei Macsim Nicoară.