Trupa “Alb Negru” se destramă?! Andrei Ştefănescu: “Un proiect pe care îl fac singur, scot câteva piese singur…”
Anul 2018 e plin de visuri în plan profesional pentru Andrei Ştefănescu. Potrivit mărturisirilor făcute de artist, în curând, el va lansa alături de colegul său de trupă, Kamara, un single, dar urmează şi alte melodii pe care le va scoate singur. Există însă o colaborare şi cu bunul lui prieten Liviu Vârciu. Auzind aceste declaraţii, mulţi s-au întrebat dacă nu cumva el şi Kamara o vor lua pe drumuri separate în lumea muzicii.
„Am planuri multe, serios! În primul rând, o piesă, primul proiect «Alb Negru», care în curând vom lansa o melodie. (…). Apoi, piesa cu Liviu, pentru că am o melodie cu Vârciu foarte bună – un proiect pe care vreau să îl fac singur, vreau să scot câteva piese singur – nu neapărat pe piaţă, dar vreau să fac un proiect, cover-uri şi multe alte piese pe care vreau să le fac singur. Emisiunile, care sunt în discuţie – nu putem vorbi despre ele, că nu avem voie – dar sunt câteva emisiuni. Aşa că anul ăsta pentru mine… se anunţă un an foarte plin, frumos şi, sper eu, să fie şi cu succes!”, a mărturisit Andrei Ştefănescu în cadrul unei emisiuni de la Antena 1.
Colegul de trupă a lui Kamara a făcut o piesă cu Liviu Vârciu şi urmează să o lanseze. În cadrul interviului, artistul a mărturisit că a slăbit aproape 10 kilograme în timpul filmărilor pentru „Asia Express”, iar când a venit în ţară, a mâncat tot ce s-a pus pe masa bogată de sărbători. Gestul său „l-a costat” scump: s-a îngrăşat. Iar pentru a scăpa de câteva kilograme, înainte să se apuce de sport, el a dat fuga într-un salon de remodelare corporală.
„E un salon pentru toţi oamenii care se îngraşă. Ştii ce se întâmplă? Foca nu se îngraşă. Ai văzut focă să slăbească? Nu! Ei bine, ce să vezi? Nici eu! Eu nu am avut pătrăţele niciodată şi vreau să văd cum arată. Ale mele! E rău că nu le-am văzut? Am venit din Asia, am venit foarte slab – eu recunosc că am slăbit vreo şase kilograme acolo. Nu a fost papa, nu s-a halit, aia e! Şi când am venit aici, m-am răzbunat, am intrat şi am zis: «Unde e frigiderul?». Nu mai ştiam unde e frigiderul în casa mea, aşa de mult timp am stat în Asia.Am mâncat şoric, salată de boeuf, piftie, sarmale, friptură – tot ce s-a prins. Dulciuri – ca spartu’! Abdomene fac pasiv. Eu le fac în minte, înţelegi? Deci, eu acum am extensia. Nu poţi să faci, când ai slana grasă, nu poţi să faci abdomene. Trebuie să dai jos primul strat, dar mai ai altele… O să mă apuc şi de sport după”, a spus artistul.
Andrei Ştefănescu a devenit anul trecut tătic pentru prima dată. Antonia, logosnica lui, i-a dăruit un băieţel. Micuţul poartă numele Ayan Andrei.