Nu este atât de ușor să cureți gresia și faianța din baie. Suntem siguri că ați încercat până acum o multitudine de soluții care sunt și foarte scumpe, dar care nu își fac prea bine treaba. Iată că noi îți prezentăm modul simplu și ieftin prin care poți face curat ca lacrima în baie.
Pentru a-ți ușura munca și pentru a curăța cât mai bine gresia și faianța din baie ai nevoie de 1/2 cană de bicarbonat de sodiu, 1/2 cană de oțet, 1/2 cană de suc de la o lămâie și 5 litri de apă. Tot ce trebuie să faceți este să adăugați bicarbonat de sodiu peste apă și să amestecați foarte bine până se dizolvă bicarbonatul. După ce s-a dizolvat, adăugați sucul de la lămâie, amestecați din nou, iar pe final adăugați oțet și mai amestecați încă o dată foarte bine.
Următorul pas este să adăugați o cantitate din soluția obținută într-o sticlă cu pulverizator, apoi stropiți faianța cu ea. Ștergeți foarte bine totul cu o cârpă curată și uscată, care să nu lase scame. Dacă trebuie, insistați în locuri în care este mai murdar. Cealaltă cantitate din soluție o veți pune într-o găleată cu mop, apoi veți spăla cu ea gresia.
Când vine vorba de bucătărie, aici e puțin mai complicat, deoarece există multe pete de grăsime și ulei, care se îndepărtează mult mai greu. Dar nu este nicio problemă! Avem trucul potrivit și pentru curățarea bucătăriei.
Tot ce trebuie să faci ca acest truc să funcționeze este să pui într-un pulverizator oțet și bicarbonat de sodiu, să amesteci foarte bine, iar mai apoi pulverizezi cu această soluție pe suprafața murdară și să lași să acționeze timp de câteva minute. Cu o cârpă uscată puteți îndepărta rapid grăsimea sau petele de ulei.