Tronsonul Lehliu – Feteşti al A2 şi alte opt drumuri naţionale sunt, în continuare, închise din cauza viscolului

Publicat: 06/02/2020 | 16:45

CNAIR a anunțat că tronsonul Lehliu – Fetești al A2 și alte opt drumuri naționale sunt, în continuare, închise circulației, din cauza viscolului.

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), joi, la ora 16.30, drumurile închise circulaţiei sunt A2 Lehliu – Feteşti (km 64+000 – km 144+980), DN 21 Brăila – Slobozia (km 1+000 – km 93+000), DN 22 Brăila – Ovidiu (km 78+714 – km 287+000), DN 22A Cataloi –Topolog (km 0+000 – km 66+603), DN 22D Măcin – Caugagia (km 0+000 – km 81+325), DN 22E Garvan – I.C.Brătianu (km 0+000 – km 14+200), DN 22F Horia – Nalbant (km 0+000 – km 13+900), DN 22H Babadag (km 0+000 – km 1+590) şi DN 2A Giurgeni– Ovidiu (km 110 +000 – km 196+000).

Direcţiile Regionale de Dumuri şi Poduri au acţionat, între orele 5.30 şi 12.00, în întreaga ţără cu 727 de utilaje şi au răspândit 2.848,5 tone material antiderapant, 10,9 tone clorură de Calciu şi două tone produs ecologic.

Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate„, arată reprezentanţii CNAIR, anunță news.ro.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult