Triplul asasinat de la Călărași. Doi dintre cei 3 adolescenţi suspectați de crimă sunt acuzaţi de omor
Triplul asasinat de la Călărași. Doi dintre cei 3 adolescenţi suspectați de crimă sunt acuzaţi de omor. Ei urmează să fie prezentați instanței pentru arestare. În timp ce beau și, posibil, consumau și droguri, cei doi i-au spus celui de-al treilea că vor ucide familia la care erau ca să fure bani și mașina. Potrivit unor surse judiciare, din cercetările făcute până acum a rezultat că autoritii triplei crime sunt doi adolescenți, al treilea fiind doar martor.
Adolescenții au băut alcool și este posibil să fi consumat și etnobotanice în locuința familiei omorâte, iar doi dintre ei i-au spus celui de-al treilea că vor familia respectivă ca să fure bani și mașina. Prima a fost înjunghiată femeia de 58 de ani, apoi părinții ei, în vârstă de 82 și 80 de ani. Cele două cuțite folosite de adolescenți au fost găsite de către anchetatori.
CITEȘTE ȘI: TRIPLĂ CRIMĂ LA CĂLĂRAȘI! PĂRINȚII ȘI FIICA LOR AU FOST OMORÂȚI DE TREI ADOLESCENȚI!
Triplul asasinat de la Călărași. Unul dintre tineri, în vârstă de 17 ani, a fost abandonat la naștere și a fost în plasament la familia pe care este acuzat că a ucis-o
Conform acelorași surse judiciare, unul dintre tineri, în vârstă de 17 ani, a fost abandonat la naștere și a fost în plasament până în anul 2016 la familia pe care este acuzat că a ucis-o. Din 2016 acesta și-a petrecut vacanțele de vară la aceeași familie. De asemenea, adolescentul a fost arestat preventiv în acest an pentru două furturi și o distrugere și se afla sub control judiciar.
Cel de-al doilea adolescent nu era instituționalizat, în timp ce al treilea a fost cercetat în patru dosare penale. Cei doi adolescenţi suspectați de tripla crimă urmează să fie prezentați instanței pentru arestare. Trei persoane au fost omorâte, luni seara, în apartamentul în care locuiau, în municipiul Călărași, suspecți în acest caz fiind trei adolescenți, în vârstă de 17 ani, care au fugit, după comiterea faptei, cu mașina victimelor, fiind prinși în trafic.
CITEȘTE ȘI: CRIMA DE LA CĂLĂRAȘI. DETALII ÎNFIORĂTOARE: ”ĂSTA I-A OMORÂT PE TOȚI TREI!”