Anul trecut, când pandemia lovea din plin, o mămică din Iași a adus pe lume tripleți. Nașterea celor mici a fost catalogată drept un miracol de către medicii de la maternitatea „Cuza Vodă”. Acum, aceștia au împlinit un an, iar părinții au marcat cum se cuvine momentul.
Alexandra Bustiuc, în vârstă de 29 de ani, a adus pe lume trei băieți, în luna iunie a anului trecut. Timpul a trecute, cei mici au împlinit un an și sunt perfect sănătoși. Medicii s-au temut pentru sarcina tinerei și au spus că nașterea a fost un adevărat miracol având în vedere că Alexandra avea un singur ovar.
Anul acest prinții le-au serbat ziua așa cum se cuvine și se bucură de existența lor. Cei trei băieți au și un frate mai mare, iar cu toții formează o familie fericită.
„La mulți ani! Vă dorim ca a voastră copilărie să fie fericită și foarte veselă! Fie ca voi să aveți mereu mulți prieteni buni și cinstiți, să fiți amabili și un adevărat ajutor pentru toți cei din jur”, este mesajul pe care tatăl celor trei l-a postat pe Facebook cu ocazia aniversării.
Medicii de la Maternitatea „Cuza Vodă” au catalogat sarcina Alexandrei Bustiuc drept un miracol. Aceștia spun că faptul că femeia a reușit să obțină o sarcină multiplă deși avea un singur ovar este incredibil.
Mai mult, medicii i-au propus să renunțe la un embrion, dar tânăra a refuzat și a ales să devină mamă de tripleți. Copii s-au născut la 36 de săptămâni, mai devreme decât termenul normal, 39 de săptămâni, au fost internați la Secția de neonatologie, dar imediat au fost gata să plece acasă. Aceștia au luat în greutate și au putut părăsi maternitatea. Când s-au născut, tripleții aveau o greutate de 2.050, 2.130 și 2.290 grame.
(CITEȘTE ȘI: MEDICILOR NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! TRIPLEȚI NĂSCUȚI INFECTAȚI CU NOUL CORONAVIRUS! PĂRINȚII LOR, DEPISTAȚI NEGATIVI)
Sursa foto: Facebook