Trimisă la cerșit în Grecia și obligată să se prostitueze în Bulgaria și Suedia! Povestea tragică a unei tinere din Copșa Mică. „M-au amenințat cu pistolul și mi-au spus că mă omoară.”
Silvia, o tânără din Copșa Mică, a avut o viață greu de imaginat. Fata a fost nevoită să se căsătorească după voia părinților, iar socrii au avut grijă să îi facă viața un coșmar. A fost traficată în mai multe țări, obligată să cerșească și să se prostitueze. Poliţiile din patru state au lucrat la caz, dar traficanţii au primit pedepse cu suspendare.
Doi români şi un bulgar au chinuit o fată de 24 de ani. Au luat-o din Copşa Mică în 2016 şi au dus-o mai întâi în Grecia, unde au costumat-o în statuie şi au obligat-o să stea nemişcată, şapte ore pe zi, ca să cerşească pentru ei. Apoi au mutat-o în Suedia, unde victima a fost ameninţată cu pistolul, violată şi obligată să se prostitueze, potrivit Libertatea.ro.
În Grecia, tânăra era obligată să facă pe statuia și să stea nemișcată timp de spate ore pe zi, la cerșit. Toți banii pe care îi strângea îi erau luați de socrii și era amenințată zilnic. După ce sezonul estival a s-a terminat, tânăra a fost mutată în Bulgaria, iar mai apoi în Suedia, unde pe lângă cerșetorie a mai fost obligată să se și prostitueze.
„Mă simţeam rău. Plângeam mereu, mă durea burta și nu aveam chef să fac nimica şi le spuneam că nu vreau să merg la cerșit, dar ei ziceau că trebuie, ca să fac bani pentru mâncare, să am ce mânca. Mă luau pe sus, mă băgau în mașină și mă duceau să cerșesc. M-au amenințat cu pistolul și mi-au spus să nu fug, că mă prind și mă omoară”, a mărturisit tânăra.
Amenințată cu moartea
Tânăra nu avea voie să ia legătura cu prinții săi, iar cei care o „dețineau” aveau grijă să se asigure că fata nu găsește nicio cale de scăpare. O amenințau, o băteau și profitau de ea. Salvarea Silviei a venit din partea uneia dintre surorile agresorului ei.
În noiembrie 2016, fata a încercat să se sinucidă. Ruzi, sora agresorului a găsit-o, a urcat-o repede în maşină şi a mers cu ea la serviciile sociale din Göteborg. Pe 2 februarie 2017, DIICOT a deschis un dosar penal. Mai târziu, au fost emise trei Ordine Europene de Anchetă, către Suedia, Grecia și Bulgaria, iar poliţiile din aceste state au adunat şi le-au furnizat celor din România toate informaţiile necesare. Ancheta a durat fix trei ani, iar agresorii au primit pedepse cu suspendare.
Chiar în timpul anchetei fata a fost din nou victima abuzurilor și a ajuns să facă aceleași lucruri în Germania. La final, în urma procesului, victima a primit daune morale de doar 2.000 euro. DIICOT a atacat decizia Tribunalului Sibiu, iar verdictul final va fi dat de Curtea de Apel Alba Iulia.