PROTEST. Liviu Cristache refuza sa plateasca scolii o cotizatie ilegala Caz incredibil la Colegiul Carol I din Calarasi: un copil de clasa intai nu a mai fost primit de invatatoare la ore dupa ce tatal acestuia a refuzat sa plateasca fondul clasei. La prima sedinta cu parintii din acest semestru, invatatoarea Zizi Cristea a spus ca e nevoie, pentru clasa, de niste dulapioare, motiv pentru care parintii trebuie sa dea niste bani, sub forma de fondul clasei. Cum acest fond nu este obligatoriu, unul dintre parinti, Liviu Cristache, a spus ca el nu plateste. A doua zi, invatatoarea i-a anuntat pe parintii care s-au opus „cotizatiei” ca trebuie sa isi mute copilul la alta scoala, deoarece in locul sau a fost inscris un elev care sta mai aproape. Copilul a fost transferat, dar parintii au facut plangere la Inspectoratul Scolar. (R.I.)