„Tricolorii”, victorie la pas cu Liechtenstein!

Publicat: 06/09/2021 | 07:30

Selecționata României a învins reprezentativa Liechtensteinului cu scorul de 2-0 (2-0)  pe „Arena Naţională” din Capială, în etapa a 5-a Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022 din Qatar.

Jocul a fost la discreția „tricolorilor”, care s-au întrecut în ratări monumentale, singurii care nu au greșit ținta fiind fundaşii laterali Alin Toşca (min.11) şi Cristian Manea (min.18). Statistica de la final, spune totul despre desfășurarea partidei, raportul şuturilor la poartă fiind 29-3, cel al şuturilor pe poartă 8-1, iar al cornerelor 16-1.

„Suntem foarte fericiţi că am reuşit să câştigăm acest meci, la fel ca pe cel din Islanda. Am legat două victorii, acum sperăm să câştigăm şi cu Macedonia de Nord şi să urcăm iar în clasament. Înainte de meci am aflat rezultatul din Islanda (n.r. – Islanda – Macedonia 2-2), iar acest lucru ne-a motivat şi mai mult. Trebuie însă ca noi să ne ajutăm pe noi, să câştigăm cât mai multe meciuri pentru că eu spun că aşa vom avea şanse mari să mergem mai departe. Sunt foarte bucuros că am reuşit să înscriu al doilea meu gol la echipa naţională. Este o onoare să îmbrac acest tricou şi sper să nu mă opresc aici şi să mai marchez. E important că am reuşit să înscriu şi eu, şi Toşca pentru că aşa am rupt puţin jocul. A fost greu să înscriem pentru că ei s-au apărat cu mulţi jucători în careu. Acum trebuie ca la următorul meci să luăm cele trei puncte şi să prestăm un joc bun”, a declarat Cristian Manea, autorul celui de-al doilea gol al României.

Înaintea partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostului campion olimpic Ivan Patzaichin, a actorului Ion Caramitru, dar şi a lui Yalcin Cadîr, fost bucătar al echipei naţionale timp de mai bine de 20 de ani.

După 2-0 cu Islanda şi 2-0 cu Liechtenstein, România va juca miercuri un nou meci, contra Macedoniei de Nord, pe „Tose Proeski Arena” din Skopje (21:45). În urma rezultatelor consemnate săptămâna trecută în Grupa J, selecționata lui Mirel Rădoi a urcat pe locul al treilea în clasament cu 9 puncte, devansând Macedonia de Nord, „tricolorii” aporpiindu-se la un punct de Armenia care ocupă locul secund și la trei de Germania, noul lider al grupei.

Rezultate etapa a V-a Grupa J

România – Liechtenstein 2-0
Germania- Armenia 6-0
Islanda – Macedonia de Nord  2-2

Clasament Grupa J

1 Germania 5 4 0 1 13-2 12
2 Armenia 5 3 1 1 6-8 10
3 România 5 3 0 2 9-6 9
4 Macedonia de Nord 5 2 2 1 11-6 8
5 Islanda 5 1 1 3 6-10 4
6 Liechtenstein 5 0 0 5 1-14 0