„Tricolorii mici”, doar remiză la debutul lui Bratu ca selecționer!

Publicat: 07/09/2021 | 23:50

Reprezentativa de tineret a României a terminat nedecis, scor 1-1 (1-0), meciul amical cu selecționata similară a Georgiei. Duelul de pe „Anghel Iordănescu” din Voluntari a reprezentat debutul ca selecționer al naționalei U21 a României a lui Florin Bratu.

„Tricolorii” au deschis scorul prin Ianis Stoica (min. 16), dar oaspeţii au reuşit egalarea după pauză, prin Ghiorghi Guliaşvili (min. 73).

La finalul meciului, selecționerul a ținut să răspundă contestatarilor care l-au acuzat că l-a titularizat pe jucătorul FC Botoșani, Bogdan Racovițan, în detrimental lui Radu Drăgușin.

„În poziția în care sunt, mă aștept la orice. Sunt pregătit pentru orice și nu pretind să mulțumesc pe toată lumea. Eu decid cine joacă!  Așa am văzut eu lucrurile. Radu Drăgușin e un fotbalist pe care vrem să-l vedem jucând, dar n-a mai jucat de mult timp, nu are ritm, nu are intensitate și am preferat să joc cu cineva care are ritm și intensitate. Se pot naște trei fundași centrali pentru națională, mă refer la Screciu, Racovițan și Drăgușin”, a declarat Florin Bratu, la TVR 1.

În acest test, „Bratone” a mizat pe formula M. Popa – Al. Ţîrlea, 6. Vl. Screciu (cpt.), B. Racoviţan (min. 82 R. Drăgușin), V. Ţicu – D. Albu (min.82 Vl. Pop), V. Dican (min.82 Ov. Perianu) – A. Sefer (min. 71 Al. Cîmpanu), D. Miculescu (min.81 Al. Pitu), Cl. Petrila (min.71 Oct. Popescu) – I. Stoica (min. 82 Cr. Dumitru).

România şi Georgia vor organiza împreună turneul final al Campionatului European Under-21 din 2023. Cele două echipe sunt calificate direct la turneul final şi nu vor evolua în preliminarii.