„Tricolorii” inoata in Turcia
Antrenorul secund al echipei nationale a Romaniei, Stefan Iovan , a spus, inaintea plecarii spre Turcia, ca jucatorii din campionatul intern, aflati in atentia selectionerului Victor Piturca pentru participarea la Euro 2008, vor efectua „antrenamente distractive” in cantonamentul din Antalya. „Este o vacanta pentru jucatorii susceptibili de a merge la Euro. Mergem in Antalya sapte zile pentru a echilibra raportul de pregatire dintre jucatorii din strainatate, care se afla inca in competitie, si cei din tara, care au terminat mai devreme. Vrem sa combinam utilul cu placutul. Baietii sunt in vacanta, dar in fiecare zi, de la ora 18.00, o sa facem un antrenament de intretinere, sub diferite forme ca inot, tenis cu piciorul sau alergari”, a spus Iovan. (M.C.)