Naţionala României a urcat un loc faţă de luna trecută şi ocupă poziţia a 41-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA).Pentru „tricolori”, care în septembrie au învins Armenia cu 1-0 şi au pierdut în Muntenegru (0-1), este cea mai bună clasare după luna martie a acestui an, când România s-a aflat pe locul 39.
Adversarele României în preliminariile Campionatului Mondial din 2018 ocupă următoarele poziţii: Polonia se află pe 6, după ce a coborât un loc, Danemarca a reuşit un salt de 20 de locuri, fiind acum pe 26, Muntenegru a urcat 15 poziţii şi este pe 37, în timp ce Armenia a coborât 11 locuri, până pe 83, iar Kazahstanul 21 de locuri, fiind acum pe 126.
Germania, campioana mondială en titre, a revenit pe prima poziţie, în faţa Braziliei, fostul lider, podiumul fiind completat de campioana europeană Portugalia, care a înregistrat o urcare de trei trepte.
În ultimele sale meciuri din acest an, România va juca pe 5 octombrie cu Kazahstanul, la Ploieşti, şi pe 8 octombrie cu Danemarca, în deplasare, în preliminariile CM 2018.
Următorul clasament va fi publicat pe 16 octombrie.
Iată clasamentul FIFA pe luna septembrie
1 (2). Germania 1.606
2 (1). Brazilia 1.590
3 (6). Portugalia 1.386
4 (3). Argentina 1.325
5 (9). Belgia 1.265
6 (5). Polonia 1.250
7 (4). Elveţia 1.210
8 (10). Franţa 1.208
9 (7). Chile 1.195
10 (8). Columbia 1.191
Autor: Cristi P.