Tribunalul București a decis oficial! Groapa de gunoi de la Chiajna va fi desființată
După mai bine de doi ani de procese, Tribunalul București a decis la data de 14 august 2020 să anuleze Autorizația Integrată de Mediu pentru depunerea deșeurilor pe cele două suprafețe încă funcționale ale gropii de gunoi Chiajna-Rudeni.
Groapa de gunoi din Chiajna funcționează din anul 2000, iar cei care locuiesc în zonă au cerut de multe ori închiderea acesteia, dat fiind faptul că depozitul emană mirosuri greu de suportat în zonă.
De asemenea, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a anunțat că va susține o conferință de presă pe această temă luni, 24 august, începând cu ora 11:00 la sediul primăriei.
Oamenii din zonă au reușit să desființeze groapa de gunoi
În primăvara anului 2018, Primăria Sectorului 1, Poliția Locală Sector 1, Asociația 21% Oxigen și Asociația pentru Natură și Protejarea Mediului au intentat un proces Agenției pentru Protecția Mediului București (APMB) și companiei Iridex, operatorul gropii de gunoi de la Chiajna-Rudeni, solicitând anularea Autorizației Integrate de Mediu emisă de APMB, document în baza căruia funcționează depozitul de gunoi.
Acțiunea în instanță a fost inițiată ca urmare a repetatelor sesizări primite de la mii de cetățeni din nord-vestul Capitalei, a căror viață este afectată și astăzi de mirosurile insuportabile provenite de la această groapă de gunoi.