Trenurile groazei în plin cod roșu de caniculă! București – Azuga, 50 de grade resimție în compartimentele de la clasa I: ”Oamenii bătrâni și copiii, fără aer!”

Publicat: 12/07/2024 | 18:34

Zeci de călători CFR trec printr-un adevărat chin, din cauza temperaturilor ridicate. O tânără, aflată într-un tren pe ruta București-Azuga, expune o problemă care poate pune viețile oamenilor în pericol: aerul este aproape irespirabil în vagoane, iar aerul condiționat lipsește cu desăvârșire. Problema ar fi cunoscută de reprezentanți, susține „nașul”, aflat printre călătorii care, cu greu, rezistă în fața căldurii. Pe adresa pont@cancan.ro, o tânără ne-a trimis imagini și informații, iar noi vi le arătăm, în exclusivitate.

România este traversată de un val de caniculă, temperaturile din termometre ajungând la peste 40 de grade Celsius, iar cele resimțite trec de 50 de grade. Expunerea îndelungată în razele directe ale soarelui, la temperaturi ridicate, poate cauza reale probleme de sănătate. De altfel, specialiștii recomandă ca fiecare dintre noi să ne ferim, pe cât posibil, de expunerea îndelungată pe timpul caniculei. Totodată, ar fi ideal să existe alternative care să asigure un aer cât mai curat și un nivel de umiditate optim.

Totuși, pe timpul verii, când te afli în plin cod roșu de caniculă, acest aspect este mai greu de atins. Situația devine îngrijorătoare în sistemul de transport public, mulți călători fiind dezamăgiți de condițiile de transport. Astăzi, pe adresa pont@cancan.ro, o tânără ne-a semnalat o problemă majoră pe care o întâmpină călătorii CFR: nu există aer condiționat în vagoane, iar călătorii abia reușesc să facă față temperaturilor ridicate.

Vezi și ACEST TURIST ENGLEZ ȘI-A LUAT UN BILET DE TREN BUCUREȘTI-BRAȘOV LA CLASA I, CU 50 DE LEI. A RĂMAS NĂUC CÂND A VĂZUT CUM ARATĂ COMPARTIMENTUL ȘI WC-UL

O tânără aduce în lumină situația cruntă în care se află călătorii CFR, în această perioadă: circulație fără aer condiționat, pe vreme caniculară

Tânăra ne-a transmis, pe adresa pont@cancan.ro, că aerul abia este respirabil în vagoanele de la clasa I. Mai mult, conducerea companiei ar cunoaște faptul că sistemul de răcire a aerului din compartimente nu este pornit, în timpul călătoriei. Tânăra susține că o „măsură” de moment luată de controlori a fost deschiderea ușilor. Însă, pe o vreme caniculară, măsura nu satisface nevoile.

„București-Azuga, 50 de grade în compartimente… clasa 1. Toată conducerea CFR cunoaște trenurile groazei! Dar așa le pun în circulație! Oameni bătrâni, copii, fără aer efectiv! Controlorii au lăsat ușile deschise ca să salveze oamenii de la sufocare. Nimeni nu vrea să arate biletele și pe bună dreptate”, ne-a transmis clienta CFR.

Călătoarea ne-a trimis și dovada că se află în tren – plecarea din București Nord la ora 15:06

Vezi și IMAGINILE GROAZEI, ÎNTR-UN TREN CFR! CE A DESCOPERIT UN CĂLĂTOR PE RUTA CONSTANȚA-BUCUREȘTI

La scurt timp, locomotiva s-ar fi defectat, călătorii rămânând blocați pe rută. Din imaginile transmise la pont@cancan.ro, se poate observa că o parte din călătorii CFR au ieșit din vagoane.

„În câmp fără curent, copiii au început să plângă. S-a stricat locomotiva. Copiii, unul câte unul, încep să plângă. Nu știu dacă putem suna la 112”, a mai transmis tânăra.

Dialog între călătoare și controlor, în tren: „Doar în staționare funcționează”

Mai mult, vă arătăm și conversația dintre călătoarea CFR și „nașul” din tren, care a dorit să controleze biletele celor prezenți în vagoane. Angajatul companiei susține că sistemul de răcire a aerului ar funcționa doar în timpul staționării.

Tânăra îl abordează pe „naș”: Unde se face reclamație că sunt 100 de grade și călătorim cu copii?
Angajatul CFR: Pe site-ul CFR Călători.
Călătoarea: În momentul în care se pune trenul în mișcare, nu se știe că nu funcționează aparatele?
Angajatul CFR: În staționare funcționează.
Călătoarea: Doar în staționare funcționează… Ventilațiile nu vă funcționează.
Angajatul CFR: Da. Ați văzut? (…) Pică, e cald afară.
Călătoarea: Și conducerea știe că nu funcționează?
Angajatul CFR: Știu, da. Nu e prima dată, de 30 de ani.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.