Treizeci de migranţi haitieni au murit iar alţi 110 au fost salvaţi după ce barca lor s-a răsturnat în largul coastelor Staniel Cay, în arhipelagul Bahamas, a anunţat marţi paza de coastă americană, transmite AFP.
Conform pazei de coastă, migranţii „se ţineau de coca” bărcii de 12 metri lungime când salvatorii au sosit la faţa locului luni seară.
„Aproximativ 30 de migranţi haitieni au murit”, a precizat aceasta într-un comunicat.
În total, 110 persoane au fost salvate de paza de coastă americană şi Forţele de apărare din Bahamas, la 15 mile (28 de kilometri) în sud-vestul Staniel Cay.
Alertaţi de Bahamas, paza de coastă americană a trimis un elicopter care a reuşit să salveze 13 persoane şi a desfăşurat un colac de salvare. Alte două aparate au lansat provizii şi bărci de salvare, a transmis paza de coastă.
Toţi migranţii care au reuşit să se agaţe de coca navei au putut fi salvaţi, a explicat pentru AFP Mark Barney, purtător de cuvânt.
Tentativele de tranzit clandestin ale haitienilor pe ambarcaţiuni improvizate către Bahamas sau Statele Unite sunt frecvente.
Ele pleacă cel mai des din nord-vestul ţării, una dintre regiunile cele mai sărace ale Haiti, a dezvăluit Stern Lolo, directorul Oficiului naţional al migraţiei (ONM).
„Primim des refugiaţi salvaţi pe mare care sunt repatriaţi de paza de coastă americană”, a declarat el pentru AFP.
„Între 100 şi 150 de persoane sunt prinse pe mare în fiecare lună în timp ce alte câteva sute sunt expulzate de către Republica dominicană” cu care Haiti împarte insula Hispaniola, a subliniat el.
Pentru a descuraja călătoriile clandestine, autorităţile haitiene, care nu dispun de mijloacele pentru a supraveghea oraşele de coastă de unde pleacă micile ambarcaţiuni, „au recurs la campanii de sensibilizare pe posturile de radio”, a precizat directorul ONM.
L.C