Doi fosti politisti rusi, impreuna cu un complice, au fost condamnati la inchisoare pe viata pentru uciderea a 22 de soferi intre anii 2000 si 2007.
Evgheni Fedorov si Dmitri Semine, doi fosti politisti deveniti sefi ai unei bande de spargatori de masini de lux, si Serghei Fedorov se imbracau in uniforme de politisti si opreau soferi care conduceau masini de lux. Sub pretextul unor controale rutiere, le confiscau banii si, in majoritatea cazurilor, ii ucideau.
Victimele erau cetateni originari din Rusia, Azerbaidjan, Armenia, China si Vietnam.
„Acesti monstri l-au tarat pe fratele meu afara din masina, l-au batut, sufocat, ars in timp ce era inca in viata, i-au luat 5.000 de dolari si masina Land Cruiser”, a povestit o ruda a uneia dintre victime.
Cei trei complici faceau parte dintr-un grup criminal important din Rusia, majoritatea membrilor fiind arestati, intre anii 2007 si 2009, si condamnati pentru fapte similare, pedeapsa fiind asemanatoare.