Trei persoane au fost ranite dupa ce masina in care se aflau s-a rasturnat
Comisarul-sef Daniela Bolos, responsabil de Relatii cu publicul din cadrul Politiei Judetene Cluj, a declarat ca in comuna Margau a avut loc, duminica dupa-amiaza, un accident de circulatie soldat cu trei raniti, dintre care unul grav.
„Din primele cercetari rezulta ca soferul unui autoturism cobora o panta si nu a adaptat viteza la conditiile de drum, carosabilul fiind umed. Masina s-a rasturnat, iar in urma accidentului soferul a fost ranit grav, in timp ce doi pasageri din masina au fost raniti usor. Victimele au fost transportate la spital”, a spus Bolos.
Potrivit acesteia, politia face cercetari pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.
Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Cluj au precizat ca au intervenit la locul accidentului cu o ambulanta SMURD si o autospeciala de descarcerare.