Trei juniori cu mari probleme financiare, sperante ale sportului romanesc, au fost ajutati de mai multi romani cu suflet mare!
Evenimentul caritabil a fost organizat de o asociatia de fitness, iar in cele trei zile pline cu demonstratii sportive, in care au fost repetate mai multe exercitii pentru slabire si tonifiere, spectacole acrobatice, doritorii au contribuit si pentru ajutorarea celor trei sportivi cu probleme.
Eveniment a fost sustinut de trei sportivi cu renume mondial
La eveniment si-au facut aparitia si trei sportivi de succes, cei care au povesti asemanatoare cu ale copilasilor. Este vorba de Viorel Simion, Cezar si Bogdan Juratoni. Pe parcursul celor trei zile, atat cat a durat evenimentul, cei care au dorit sa ajute au avut la dispozitie o cutie pentru donatii, chiar la locul in care s-a desfasurat spectacolul. In aceasta campanie s-a implicat si jurnalista Madalina Lambrinoc.
“Ori de cate ori mi se propune, ma implic in astfel de evenimente. Atunci cand pot aduce zambetul pe chipul unui copil nu stau pe ganduri. De aceasta data, m-au emotionat povestile micutilor Remus, Sabrina si Robert. Sunt copii care muncesc din greu pentru a face performanta in sport si pe care lipsurile materiale ii opresc din drumul spre succes. Este nedrept, iar noi putem face ceva in acest sens. Eu am ales sa-mi deschid inima, iar daca la inceputul serii lacrimile lui Remus m-au induiosat, zambetul lui de fericire, de la final, mi-a umplut inima de bucurie. Desi are 14 ani, pentru el, Mos Craciun abia acum incepe sa existe…”, ne-a marturisit Madalina.
Merita o sansa
Pandaru Remus este unul dintre pustii pentru care a avut loc actul de caritate. La 14 ani, acesta este rezident in Centrul de Ingrijire in Apartamentele de Tip Familial Sector 3, iar de cinci ani practica scrima la Clubul Sportiv Olimpia. Sabrina (17 ani) si Robert Juncu (13 ani) provin, la randul lor, dintr-o familie defavorizata.
Mama lor este diagnosticata cu diabet si isi administreaza insulina de trei ori pe zi, iar tatal are hepatita B si ulcer. Sotii Juncu fac curat in doua scari de bloc. Nu au casa si sunt nevoiti sa locuiasca in chirie, patru persoane, intr-o garsoniera de 15 metrii patrati. Sabrina practica handbalul, iar in prezent este legitimata in echipa Liceului Mircea Eliade.
CITESTE SI:
Si-a donat tablourile ca sa ajute alti copii
Fata a participat la mai multe campionate si cantonamente, iar in cei sapte ani in care a practicat acest sport a strans mai multe medalii. Acum, tanara are nevoie de trening si adidasi pentru a merge la antrenamente. De trei ani, Robert frecventeaza Clubul Sportiv Mircea Eliade, sectia lupte libere, iar la randul lui, baiatul are nevoie de echipament special pentru practicarea acestui sport. (Sursa foto professionalphotography.ro) (A.S.)