Astăzi se va da startul în manșa retur a play-off-ului Champions League. Sunt programate trei partide, urmând ca ultimele trei partide din această fază a competiției, printre care și duelul care ne interesează în mod direct între Slavia Praga și CFR Cluj, să se dispute mâine.
Revenind la duelurile de astăzi, la Belgrad vom avea cu siguranță cel mai interesant meci al zilei. Steaua Roșie va primi vizita celor de la Young Boys, iar duelul este deschis oricărui rezultat calificarea jucându-se după ce în tur rezultatul a fost egal, scor 2-2.
În Norvegia, Rosenborg se va duela cu Dinamo Zagreb. Duelul de la Trondheim se reia de la scorul de 2-0 pentru croați rezultat stabilit în urmă cu o săptămână pe „Maksimir” din Zageb prin reușitele lui Petković (min.8-pen.) și Orsic (min.28).
În urma rezultatului înregistrat în tur, croații pleacă clar ca favorițți la calificarea în grupele Champions League însă e clar că norvegienii vor da tot ce au mai bun pentru a-și mulțumi fanii și a încerca să întoarcă soarta calificării. În tur, Rosenborg a fost urmărită de ghinion pe „Maksimir” ratând câteva ocazii bune de a marca, astfel că este de așteptat ca elevii lui Eirik Horneland să găsească pe teren propriu drumul spre poarta lui Livakovic.
În ultimul meci care va avea loc astăzi Krasnodar va primi vizita celor de la Olympiakos. Partida se reia de la scorul de 4-0 pentru greci și e greu de crezut că rușii vor avea forța de a întoarce acest rezultat pentru a se califica în grupe.
Tragerea la sorți a grupelor Champions League este programată joi, de la ora 19:00.
Program retur play-off Champions League
Marți, 27 august
ora 22:00 Steaua Roșie Belgrad – Young Boys (în tur 2-2)
ora 22:00 Rosenborg – Dinamo Zagreb, ora 22:00 (în tur 0-2)
ora 22:00 Krasnodar – Olympiacos, ora 22:00 (în tur 0-4)
Miercuri, 28 august
ora 22:00 Slavia Praga – CFR Cluj (în tur 1-0)
ora 22:00 Ajax – APOEL (în tur 0-0)
ora 22:00 Club Brugge – LASK (în tur 1-0)