Cel puţin opt persoane au fost ucise marţi în trei schimburi de focuri, care au avut loc în niște saloane de masaj din Atlanta şi dintr-un alt oraş din apropiere.
Primul atac armat a avut loc marţi după-amiază într-un salon de masaj la aproape 50 de kilometri de Atlanta, cel mai mare oraş din statul Georgia, în sud-estul Statelor Unite, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din comitatul Cherokee. În urma acestuia, patru persoane au fost ucise.
Alte două atacuri au avut loc câteva ore mai târziu în două saloane de masaj învecinate din Atlanta, potrivit CNN. În urma acestora, alte patru persoane și-au pierdut viața. Victimele erau femei, despre care se bănuieşte că ar fi de origine asiatică.
Un suspect în vârstă de 21 de ani a fost arestat marţi seară, la peste 240 km sud de Atlanta. Fotografia tânărului a fost publicată de biroul poliției din Cherokee.