Trei adolescenţi, cercetaţi de poliţiştii din Capitală după ce i-au furat unui coleg de clasă cheile de la apartament, din care au sustras apoi o sumă mare de bani

Publicat: 12/02/2019 | 20:08

Trei adolescenţi, cu vârste între 14 şi 17 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Capitală după ce unul dintre ei i-ar fi furat unui coleg de clasă cheile de la locuinţă, iar apoi, împreună cu ceilalţi doi, a intrat în apartamentul respectiv. Cei trei ar fi sustras, dintr-o cameră, suma de 47.000 de lei.

Poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au identificat trei minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, bănuiţi că au comis un furt în Sectorul 3.

Astfel, Secţia 12 Poliţie a fost sesizată, luni, de o femeie cu privire la faptul că din locuinţă i-a fost sustrasă o sumă de bani.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că fiului persoanei vătămate i-ar fi fost sustrase cheile de la casă, de către un  coleg de clasă, care împreună cu alţi doi colegi ar fi pătruns în locuinţă şi ar fi sustras suma de 47.000 de lei, care se afla într-o cameră a apartamentului, anunță news.ro.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 12 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu  minorii în stare de liberate, urmând a fi prezentaţi Institutului Naţional de Medicină Legală în vederea stabilirii discernământului.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult