Trei adolescente au încercat să se sinucidă, iar una dintre ele este în comă
La faţa locului se află trei echipaje, două ambulanţe cu medic şi asistent de la SAJ Prahova, şi un echipaj de la Terapie Intensivă Smurd.
Cele trei tinere, în vârstă de 13 ani, 14 ani şi 16 ani, două dintre ele fiind surori. Fata de 14 ani este în comă şi a fost preluată de echipajul de la Smurd şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Ploieşti. Celelalte două adolescente, de 13 ani şi de 16 ani, au fost transportate la Spitalul de Pediatrie Ploieşti Toate cele trei tinere au ingerat mai multe medicamente şi prezintă plăgi tăiate la nivelul antebraţelor.
Se pare că una dintre tinere suferea de depresie şi urma medicamentaţie la recomandarea medicilor. Aceasta le-ar fi spus celorlalte două fete că medicamentele crează o stare de euforie. Numai că, toate cele trei fete au început să se simtă rău, una dintre ele intrând în comă. De altfel, în cazul adolescentei s-a stabilit deja că este vorba despre intoxicaţie acută medicamentoasă. Poliţia va continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza pentru care tinerele au ajuns la spital.