Trecerea printr-o formă gravă de COVID-19 crește riscul de deces chiar și după vindecare
Un studiu publicat în Frontiers in Medicine scoate la iveală riscurile uriașe pe care le implică infecția cu COVID. Astfel, pacienții care supraviețuiesc unei infecții severe cu COVID-19 au de două ori mai multe șanse să moară în decursul anului următor decât cei care au făcut o formă mai ușoară a virusului.
Studiul publicat în Frontiers in Medicine sugerează faptul că trecerea printr-o formă gravă a infectării cu COVID-19 poate afecta sănătatea pe termen lung, crescând de două ori riscul de deces în anul următor. Aceste riscuri se aplică în special persoanelor cu vârste de sub 65 de ani.
Mai mult decât atât, doar 20% dintre persoanele cu forme grave de COVID-19 care au murit au făcut-o din cauza complicaţiilor tipice.
”Am efectuat un studiu anterior care a arătat că pacienţii cu COVID-19 sever care s-au recuperat au avut un risc semnificativ mai mare de a fi spitalizaţi în următoarele şase luni. Acest nou studiu a extins acest lucru pentru a investiga riscul de mortalitate în următoarele 12 luni”, a declarat Arch Mainous de la Universitatea din Florida, autorul principal al studiului.
Dosarele electronice de sănătate a 13.638 de pacienţi, care au făcut un test PCR pentru COVID-19, au fost urmărite de cercetărori pentru realizarea acestui studiu.
”Există un risc substanţial de a muri ”
Dintre aceștia, 178 au avut simptome grave ale infectării, 246 au avut simptome ușoare sau moderate, iar restul au avut rezultate negative.
Toți pacienții urmăriți de cercetători s-au vindecat de boală, iar studiul s-a bazat pe rezultatele de după boală a acestora, relatetază Mediafax.
O concluzie a acestui studiu a fost aceea că pacienții care au trecut prin forme severe ale bolii au avut o posibilitate de două ori mai mare de a muri în anul următor. Mai mult decât atât, cei mai predispuși la acest lucru au fost persoanele cu vârsta sub 65 de ani.
”Din moment ce ştim acum că există un risc substanţial de a muri din cauza a ceea ce ar fi probabil considerat a fi o complicaţie nerecunoscută a COVID-19, trebuie să fim şi mai vigilenţi în ceea ce priveşte diminuarea episoadelor severe de COVID-19. A risca şi a spera la un tratament de succes în spital nu transmite imaginea completă a impactului COVID-19. Recomandarea noastră în acest moment este să folosim măsuri preventive, cum ar fi vaccinarea, pentru a preveni episoadele severe de COVID-19”, a declarat Mainous.
Sursa foto: Arhiva Cancan