Traumele Abramburicăi Dana Rogoz: „Mâncam supe la plic, în cameră”. Actrița a vorbit despre perioada Abracadabra
Dana Rogoz se află în lumina reflectoarelor de ani de zile. Acesta și-a început cariera în lumea artistică de la o vârstă foarte fragedă, iar deja la 8 ani câștiga primii ei bani. Însă, chiar dacă de mică a început să contribuie la bugetul familie, la acea vreme banii nu erau oricum suficienți, iar vedeta trebuia să ia unele decizii grele, mai ales pentru un copil, în ceea ce privește finanțele sale.
La o vârstă fragedă, Dana Rogoz a intrat în proiectul Abracadabra și a câștigat simpatia publicului. La vremea respectivă era cunoscut drept Abramburica și încă de la 8 ani a început să își câștige proprii bani. Însă nu putea să îi cheltuie pe ceea ce își dorea, fapt care a lăsat unele urme.
(CITEȘTE ȘI: DANA ROGOZ A SCRIS, CU SUFLETUL SFÂȘIAT, POATE CEL MAI TULBURĂTOR MESAJ: „AȘ FI VRUT SĂ DAU VINA PE TINE”)
„Mâncam supe la plic, în cameră”
Așa cum spuneam, în perioada Abracadabra, Dana Rogoz câștiga deja primii ei bani, însă a fost învățată că trebuie să aibă mare grijă de ei. Banii erau destul de puțini la vreme respectivă, iar actrița știa că dacă își ascultă instinctul și își cumpără o jucărie, atunci trebuie să treacă pe meniul cu doar supă la plic, așa că a învățat să se agonisească bine.
Vedeta își amintește că toți banii pe care îi câștiga în punea bine în pușculiță și se gândea că o să își ajute familia cu ei. Astfel, de multe ori a ajuns în ipostaza în care era cea mai „bogată” din echipă, iar adulții se împrumutau de la ea.
„În perioada Abracadabra, aveam diurnă la filmări, eram copil și trebuia să știu să mă organizez în așa fel încât din banii aia să mănânc și să nu-mi cumpăr jucării, deși exista tentația să-mi iau jucării sau un tricou.
Dacă se întâmpla să scap în bazarul din Eforie Sud și să-mi cumpăr ceva, atunci făceam economii și mâncam supe la plic în cameră. Dar cum nu-mi plăceau supele la plic foarte mult, preferam să am grijă de bani și, eventual, să pun deoparte pentru frații mei sau pentru familie. Drept urmare, de fiecare dată, la finalul sezonului de filmări, adulții din echipă veneau să se împrumute la mine”, a declarat Dana Rogoz, în cadrul unei emisiuni.
Dana Rogoz, investiție serioasă
După o perioadă bună în care a strâns banii câștigați, a venit și ziua bucuriei pentru Dana Rogoz. Din primele economii a reușit să își cumpere o combină muzicală și două CD-uri. Însă, actrița nu s-a oprit aici și a început, din nou, să îngrașe pușculița, iar cu următorii bani a reușit să își renoveze camera.
„Am început să câștig bani de pe la 8 ani. Nu mai știu ce mi-am luat de acei bani, dar știu că mama a fost absolut surprinsă că am putut să câștig atât de mulți bani pentru familia noastră, care nu era cu venituri foarte mari.
Știu ce mi-am cumpărat din banii economisiți în urma filmărilor cu Abracadabra. Am mers cu mama și mi-am cumpărat o combină muzicală și două CD-uri: Goran Bregovic și Elvis Presley, pe care le știam dumnezeiește.
După care iarăși am strâns bani o perioadă destul de lungă pentru mobilierul din camera mea. Asta era destul de aproape de perioada liceului. Mi-am cumpărat o mobilă albă cu lemn natur, birou pe colț și o canapea. Era o mobilă cumpărată din bani munciți de mine. Era o mare satisfacție, sincer”, a mai spus Dana Rogoz.