Traseul turistic „Drumul mănăstirilor” pe care trebuie să îl faci o dată în viață. Ce poți vedea

Publicat: 09/08/2024 | 21:50
Traseul turistic „Drumul mănăstirilor” /Foto: Consiliul Județean Botoșani

România este o țară frumoasă, ce are multe de oferit, mai ales din punct de vedere turistic. Cu un peisaj divers și numeroase zone interesante, țara noastră merită vizitată dintr-un colț în altul. De asemenea, România are și câteva drumuri, precum Transfăgărășan și Transalpina, care deja au devenit recunoscute la nivel internațional. Însă, ceva mai puțin cunoscut, dar la fel de spectaculos este „Drumul mânăstirilor”.

Mulți români, dar și turiștii din alte țări, vitează în fiecare an Transfăgărășanul și Transalpina, acestea fiind două dintre cele mai spectaculoase șosele din țară. Însă, puțini sunt cei care știu că mai există un drum care oferă peisaje de excepție. Este vorba despre „Drumul mănăstirilor”. Acesta a fost reabilitat în anul 2023 și trebuie să îl faci măcar o dată în viață.

(CITEȘTE ȘI: Câți bani a dat un cuplu din Prahova pentru două șezlonguri, pe plaja din Eforie Nord. E mai scump ca la Mamaia!)

Traseul turistic „Drumul mănăstirilor”

Așa cum spuneam, cei care își doresc să plece într-o mică vacanță o pot face pe „Drumul mănăstirilor”, care este unul ce îi va cuceri cu siguranță pe toți cei care îl parcurg. Acesta este unul dintre cele mai fascinante trasee turistice ecumenice din România și leagă unele dintre cele mai mari centre spirituale din partea de nord a Moldovei. De asemenea, peisajele pe care o să le întâlnești sunt unele magnifice.

„Drumul mănăstirilor” a fost reabilitat în totalitate în anul 2023 de către Consiliul Județean Botoșani și a fost inclus în circuitul turistic național. Acest minunat drum începe din comuna Vorona, care se află la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Botoșani. Mai apoi, traseul cotește la stânga, așa cum arată indicatorul turistic, către Mănăstirea Vorona. Din dreptul acestui lăcaș, turiștii ajung într-o pădure, printr-o șosea care a fost asfaltată, pe o porțiune de peste 12 kilometri.

„Drumul Mănăstirilor” străbate codrii seculari ai Voronei și oferă priveliști de excepție. Turiștii care ajung pe cel mai înalt versant al traseului vor avea parte de o panoramică superbă, cu codrii care se întind de la Vorona, către Tudora și Coșula. Traseul ajunge până la schitul Oneaga, iar mai apoi coboară pădurea Coșula. De acolo traseul trece drumul național Botoșani-Iași, mai apoi zona împădurită a comunei Copălău și ajunge în comuna Sulița, unde se află mănăstirea Cozancea.

Mai mult, de pe „Drumul mănăstirilor” turiștii pot ajunge ușor și la Mănăstirea Guranda, dar și la Mănăstirea Agafton, locul unde au stat în călugărie, mătușile lui Mihai Eminescu. Iar cei care au fost cuceriți până aici de tot ce a avut de oferit „Drumul Mănăstirilor” își pot prelungi călătoria către Hilișeu Horia. Cei care ajung aici pot vizita o biserică unică în lume, jumătate catolică, jumătate ortodoxă. Așadar, iubitorii de natură, dar și cei interesați de traseele ecumenice trebuie să meargă pe „Drumul mănăstirilor” măcar o dată, căci au ce descoperi și cu siguranță nu o să regrete.

(VEZI ȘI: Nu e o glumă! Stațiunea de pe litoralul românesc unde o masă costă doar 28 de lei: „Aici îmi place cel mai mult!”)