Traseul montan din România care a cucerit-o pe această americancă: „Nu-mi vine să cred!”

Publicat: 24/08/2024 | 21:20

România este o țară frumoasă, cu multe de oferit din punct de vedere turistic, iar și străinii încep să descopere acest lucru. Debby, o americancă din Florida, a explorat frumusețile țării noastre și s-a declarat cucerită. Aceasta a urmat trasul din Munții Rarău, către Pietrele Doamnei și a fost fascinată de peisajul de vis și de aerul tare de munte.

Rezervația naturală Pietrele Doamnei este unul dintre cele mai pitorești locuri din județul Suceava, un ținut încărcat de legende și cu o frumusețe aparte. Ei bine, magia locului a fost descoperită și de o familie de americani, care au rămas fără cuvinte atunci când au văzut peisajele de vis din inima Munților Rarău.

(CITEȘTE ȘI: CÂT A PLĂTIT O ROMÂNCĂ PENTRU UN SEJUR DE 7 NOPȚI ÎNTR-UN HOTEL „ULTRA ALL INCLUSIVE”, DE CINCI STELE, DIN TURCIA)

„Este minunat”

Rezervația Pietrele Doamnei are o suprafață de 253 de hectare și se află în versantul nordic al Munților Rarău, la o altitudine medie de peste 1.400 m. Traseul până la Pietrele Doamnei nu este unul prea ușor, însă merită tot efortul. Iar asta a descoperit și Debby, o americancă din Florida.

Aceasta a ajuns în România pentru nunta unor prieteni, însă nu a putut rata traseul din Munții Rarău. Americanca a fost uimită de fotografiile cu Pietrele Doamnei și a decis că trebuie să le vadă. După ce a parcurs traseul anevoios, Debby s-a arătat fascinată de Pietrele albe, uriașe, ce se înalță în mijocul pădurii de brazi.

„Mi s-a spus că este o plimbare în natură. Până acum toate bune, am reuşit. Totul este minunat şi nu-mi vine să cred că urc acest munte. Este uimitor. Mult mai frumos decât mă așteptam”, a mărturisit Debby, potrivit observatornews.ro.

Cu o formă spectaculoasă, învăluite în mister, apariţia Pietrelor Doamnei este explicată de localnici printr-o legendă. Se spune că în anul 1541, doamna Elena, soţia voievodului Petru Rareş, a găsit în Munţii Rarău un loc pentru a-şi pune la adăpost familia şi o parte din avere. Urmărită de hoardele de tătari, Elena şi fiul ei Ştefăniţă s-au refugiat într-o peşteră unde au început să se roage pentru viața lor.

Ei bine, la un moment dat au auzit un zgomot puternic. Legenda spune că stânci mari s-au desprins şi au căzut peste locul unde se afla averea domnitorului, îngropându-i cu ea și pe atacatori. La acel moment, Elena ar fi spus: „Aceasta este plata pentru salvarea noastră”. Astfel, din acel moment stâncile impunătoare au primit denumirea de „Pietrele Doamnei”, iar acum sunt vizitate anual de o mulțime de turiști.

(VEZI ȘI: VEȘTI BUNE PENTRU ROMÂNII CARE NU AU PLECAT ÎNCĂ ÎN CONCEDIU! VACANȚELE LA MARE SE IEFTINESC CU PÂNĂ LA 70%)