Ivorianul Lacina Traore a marcat singurul gol al lui Kuban Krasnodar in egalul de pe propriul teren cu liderul din campionatul Rusiei, Zenit Sankt Petersburg.
Fostul jucator al lui CFR a egalat din penalty in minutul 66, dupa ce oaspetii deschisesera scorul prin Denisov (28). Traore este al treilea in clasamentul golgheterilor, cu 14 reusite in 27 de meciuri, in timp ce Kuban a urcat pe pozitia a sasea, cu 49 de puncte in 30 de partide.
„Scorul corect era 2-1 pentru noi. Repriza secunda a fost cea mai buna facuta de Kuban acasa in acest sezon”, a spus Dan Petrescu.