Florin Petrescu sau Axinte de la „Vacanța Mare”, așa cum este cunoscut de toată lumea, a reușit să topească kilogramele în plus. Acesta a urmat o dietă strict și în numai 16 a dat jos 11 kilograme. Cum arată acum Axinte?
Toate lumea îl cunoaște pe Axinte de la „Vacanța Mare”, personajul interpretate de Florin Petrescu a devenit cunoscut publicului în urmă cu câțiva ani și a rămas drept simbol. Acum, actorul a decis că este timpul pentru o transformare și s-a pus pe slăbit. A urmat o dietă strictă, iar rezultatele nu au întârziat să apară. (CITEȘTE ȘI: AXINTE, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE SUSPENDARE, ÎNTR-UN DOSAR ÎN CARE A FOST ACUZAT DE ȘANTAJ. VA FACE MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII.)
Florin Petrescu a reușit să slăbească în doar 16 zile 11 kilograme și nu are de gând să se oprească aici. De la 104 kilograme, actorul cântărește 93 de kilograme, iar acest lucru i se datorează unei diete pe care a „furat-o” de la soțului Mariei Dragomiroiu. Bebe Mihu a slăbit și el spectaculos prin aceeași metodă.
Acum, după ce a ajuns la 93 de kilograme, Florin Petrescu nu are de gând să se oprească. Acesta își dorește să mai scape de încă 8 kilograme și este determinat să ajungă la rezultatul dorit.
Pentru a reuși să scape de câteva kilograme în plus, Florin Petrescu a ținut o dietă strictă, pe care a completat-o cu mișcare. Acesta și-a făcut un set de analize în Germania și a primit un program alimentar care să îi regla metabolismul.
„Am slăbit 11 kilograme, aveam 104 și am 93 acum, în 16 zile. În primele două zile e o cură chiar drastică, cu sare amară, mănânci numai legume, cu cartofi…
Am trimis analizele în Germania, după o lună vin analizele și în funcție de analize ai un meniu care îți reglează metabolismul. Am ținut strict. Am acidul uric ridicat. Nu mi-a fost greu. Soacra mea mi-a făcut de mâncare. Trebuie să faci 5.000 de pași pe zi. Fac și mișcare”, a declarat Florin Petrescu, la Antena Stars.